Acest articol examinează relația complexă dintre instincte, emoții și luarea deciziilor riscante, integrând perspective din psihologia cognitivă, neuroștiințe, economie comportamentală și psihologia pozitivă. Plecând de la modelul „Emotion-Imbued Choice” (Lerner, Li, Valdesolo & Kassam, 2015) și din cercetările aplicate în contexte acvatice (Nash & Hills, 2020), sunt analizate rolurile adaptive și maladaptive ale emoțiilor și instinctelor în situații de risc. Articolul propune o integrare teoretică între tendințele instinctuale de supraviețuire, mecanismele emoționale și trăsăturile psihologice precum curiozitatea, optimismul și curajul, sugerând un model explicativ al comportamentului uman în condiții de incertitudine și pericol.

Introducere

Decizia riscantă reprezintă un proces psihologic complex, aflat la intersecția dintre rațiune și emoție. De-a lungul timpului, teoriile clasice ale deciziei au fost dominate de perspectiva raționalistă, conform căreia oamenii aleg pe baza calculului cost–beneficiu (Kahneman & Tversky, 1979). Totuși, cercetările recente în neuroștiințe și psihologie comportamentală (Lerner et al., 2015; Damasio, 1994) demonstrează că emoțiile și instinctele nu sunt simple distorsiuni cognitive, ci factori predictibili și uneori esențiali în adaptarea comportamentului uman la incertitudine.

Instinctul – fundamentul deciziei în situații de risc

Instinctele sunt reacții automate, înnăscute, cu valoare evolutivă pentru supraviețuire (Darwin, 1872; Lorenz, 1966). În medii de risc, cum sunt cele acvatice, instinctul poate acționa ca un mecanism salvator (de exemplu, reacția de alertă la apa rece), dar și ca un factor de vulnerabilitate – cum ar fi tendința de a lupta împotriva curentului în loc de a pluti (Nash & Hills, 2020).

Instinctul activează sistemul fiziologic de tip „luptă sau fugi”, coordonat de amigdala cerebrală, generând reacții rapide, însă adesea lipsite de control cognitiv (LeDoux, 1998). Acest răspuns este eficient în fața pericolelor imediate, dar poate sabota deciziile raționale în contexte complexe. De exemplu, frica intensă poate determina comportamente dezorganizate, crescând riscul de eșec sau accident.

De aceea, educația decizională în medii de risc trebuie să vizeze nu doar cunoașterea tehnică, ci și reconfigurarea răspunsurilor instinctuale prin antrenamente cognitive și emoționale („Fight your instincts, not the water”, RNLI, 2018).

Emoțiile și rolul lor în luarea deciziilor

Lerner și colaboratorii (2015) arată că emoțiile nu sunt obstacole ale rațiunii, ci inputuri legitime în procesul decizional. Modelul Emotion-Imbued Choice (EIC) integrează două categorii majore:

• emoțiile anticipate, care ghidează alegerile prin anticiparea consecințelor afective ale rezultatelor posibile;
• emoțiile curente, care colorează percepția riscului, controlului și recompensei.

Cercetările au demonstrat că emoțiile cu aceeași valență (pozitivă sau negativă) pot avea efecte opuse. De exemplu, frica reduce asumarea riscului prin accentuarea incertitudinii, în timp ce furia sporește sentimentul de control și, implicit, dorința de acțiune (Appraisal-Tendency Framework, Lerner & Keltner, 2000).

De asemenea, emoțiile influențează profunzimea gândirii: bucuria poate conduce la procesare superficială, în timp ce tristețea favorizează analiza sistematică (Forgas, 1995). Aceste mecanisme explică de ce deciziile luate sub influența emoțiilor sunt uneori rapide, dar pot fi și eronate dacă nu sunt reglate cognitiv.

Emoțiile, instinctele și riscul în contexte reale

În contexte precum activitățile acvatice, frica, euforia, anxietatea sau presiunea socială pot influența puternic deciziile (Nash & Hills, 2020).

De exemplu:

• frica poate fi adaptativă (prevenind expunerea la pericol), dar și distructivă (determinând panică);
• entuziasmul poate motiva explorarea, dar duce uneori la supraevaluarea capacităților proprii;
• presiunea grupului amplifică comportamentele riscante, mai ales la tineri și bărbați, categorie statistic mai predispusă la accidente.

În astfel de situații, tranziția de la reacții instinctuale (System 1 – rapide, automate) la gândirea deliberată (System 2 – lentă, rațională) devine esențială pentru siguranță și performanță (Kahneman, 2011).

Emoțiile în deciziile strategice și organizaționale

În mediul organizațional, studiile recente (Brundin et al., 2022; Cristofaro, 2021) confirmă că emoțiile influențează deciziile strategice la nivel de leadership și consilii de administrație. Emoțiile nu doar coexistă cu rațiunea, ci modelează modul în care informațiile sunt interpretate, riscurile evaluate și strategiile selectate.

Liderii cu inteligență emoțională ridicată demonstrează o capacitate sporită de a gestiona stresul decizional, de a menține coeziunea echipei și de a transforma emoțiile în resurse cognitive și motivaționale (Fodor et al., 2016; Fabio et al., 2023). Astfel, recunoașterea emoțiilor ca parte integrantă a deciziei poate conduce la o guvernanță mai etică și eficientă.

Caracteristici psihologice asociate deciziilor riscante

Trăsăturile individuale precum curiozitatea, optimismul și curajul mediază relația dintre percepția riscului și comportamentul adoptat.

• Curiozitatea

Curiozitatea, definită ca dorința de a explora necunoscutul și de a reduce incertitudinea (Berlyne, 1978; Kashdan et al., 2004), este un motor al explorării în condiții de risc redus. În situații percepute ca sigure, curiozitatea stimulează învățarea, inovația și adaptarea. Totuși, în contexte cu incertitudine ridicată, curiozitatea poate fi inhibată de anxietate și teama de eșec (Hulme et al., 2013).

• Optimismul

Optimismul reprezintă predispoziția cognitivă de a aștepta rezultate favorabile (Scheier & Carver, 1985) și devine determinant în condiții de risc moderat. Optimismul favorizează perseverența și copingul orientat pe problemă (Nes & Segerstrom, 2006), permițând menținerea motivației chiar și în fața obstacolelor. Totuși, optimismul nerealist poate conduce la subestimarea pericolului și la asumarea excesivă a riscului.

• Curajul

Curajul este definit ca disponibilitatea de a acționa în fața pericolului, în ciuda fricii (Peterson & Seligman, 2004; Rate et al., 2007). În situații de risc ridicat, curajul devine forța motivațională centrală, permițând individului să depășească teama și să acționeze rațional în circumstanțe extreme. Formele sale – fizică, morală și psihologică – implică deliberare, evaluare realistă a riscului și orientare spre un scop valoros (Putman, 1997; Lopez, 2007).

Integrarea emoțiilor și trăsăturilor psihologice în autoreglarea riscului

Relația dintre percepția subiectivă a riscului și comportamentul adoptat poate fi conceptualizată printr-o scară a motivației de abordare:

• curiozitatea domină la niveluri scăzute de risc perceput;
• optimismul facilitează acțiunea la niveluri moderate de risc;
• curajul mobilizează acțiunea sub risc înalt.

Aceste trăsături funcționează ca mecanisme autoreglatoare ale comportamentului, contribuind la recalibrarea percepției riscului și la dezvoltarea în timp a unei competențe decizionale adaptative.

Concluzii

Instinctele și emoțiile sunt elemente fundamentale ale procesului decizional, nu simple reziduri ale rațiunii. Ele oferă informații rapide, orientate spre supraviețuire, însă pot deveni maladaptive în lipsa controlului cognitiv.

Modelul integrator propus sugerează că:

• emoțiile și instinctele oferă un cadru adaptativ pentru evaluarea pericolului;
• trăsături precum curiozitatea, optimismul și curajul modulează nivelul de risc asumat;
• educația emoțională și reglarea cognitivă sunt esențiale pentru luarea deciziilor sigure și eficiente.

Direcțiile viitoare de cercetare ar trebui să exploreze, prin studii longitudinale și interdisciplinare, modul în care formarea emoțională și antrenamentul decizional pot optimiza performanța și siguranța în contexte de risc – de la medii naturale până la cele organizaționale.

Bibliografie

Hasson Marques, R., Violant-Holz, V., & Damião da Silva, E. (2024). Emotions and decision-making in boardrooms-a systematic review from behavioral strategy perspective. Frontiers in psychology, 15, 1473175. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2024.1473175

Lerner, J. S., Li, Y., Valdesolo, P., & Kassam, K. S. (2015). Emotion and decision making. Annual Review of Psychology, 66, 799–823. https://doi.org/10.1146/annurev-psych-010213-115043

Liang, Z., Liao, X., & Cai, H. (2022). The impact of specific psychological characteristics on decision-making under the different conditions of risk self-assessment. Frontiers in Psychology, 13, 779246. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2022.779246

Nash, J., & Hills, S. (2025). Fighting instinct: The brain, emotions and decision-making in the water. International Journal of Aquatic Research and Education, 14(4), Article 7. https://doi.org/10.25035/ijare.14.04.07

Zulfiqar, S., & Islam, A. (2017). Exploring the Role of Emotions and Moods in Decision Making: Study on the Use of Structured Decision Approach and Intuition. International Journal of Engineering and Management Sciences, 2(3), 140–149. https://doi.org/10.21791/IJEMS.2017.3.14