Anxietatea socială și izolarea socială sunt două fenomene psihologice strâns interconectate care afectează milioane de oameni la nivel global. În timp ce anxietatea socială se caracterizează printr-o frică intensă de evaluare negativă din partea altora, izolarea socială reprezintă retragerea din interacțiunile sociale, ce poate duce la un sentiment de singurătate și excludere. Relația dintre aceste două condiții este complexă și poate crea un cerc vicios în care fiecare dintre ele contribuie la exacerbarea celeilalte.

Anxietatea socială – tulburare psihologică comună

Potrivit DSM-5, anxietatea socială include simptome precum neliniște, bătăi rapide ale inimii, transpirație, dar și gânduri catastrofice despre posibile greșeli în interacțiunile sociale (American Psychiatric Association, 2013). Persoanele care suferă de anxietate socială se tem adesea că vor fi respinse sau umilite, ceea ce le face să evite întâlnirile sociale sau să se simtă extrem de inconfortabil atunci când sunt forțate să participe la ele (Hofmann, Asnaani, Vonk, Sawyer, & Fang, 2012).

Studiile au arătat că anxietatea socială poate reduce semnificativ calitatea vieții, provocând dificultăți în relațiile interpersonale, în educație sau la locul de muncă (Beidel, Turner, & Morris, 2000). Aceasta afectează funcționarea zilnică a individului și poate duce la o stare generală de insatisfacție și izolare.

Izolarea socială – retragerea activă din relațiile sociale și conectivitatea socială

Aceasta poate apărea ca urmare a anxietății sociale, dar și din diverse motive externe, precum schimbările în mediul social sau migrarea (Cacioppo & Cacioppo, 2014). Studiile arată că izolarea socială este asociată cu o serie de efecte negative asupra sănătății mentale și fizice, inclusiv depresie, anxietate crescută, și riscuri mai mari de boli cardiovasculare (Hawkley & Cacioppo, 2010).

Izolarea socială este adesea văzută ca un rezultat al anxietății sociale, în sensul că indivizii cu anxietate socială tind să evite contactele sociale din teama de a nu face față situațiilor stresante. Aceasta retragere socială poate duce, la rândul ei, la un sentiment crescut de singurătate și marginalizare, factori care agravează starea de anxietate și creează un cerc vicios care devine din ce în ce mai dificil de spart (Rohde, Lewinsohn, & Seeley, 1991).

Relația dintre anxietatea socială și izolarea socială poate fi descrisă ca un cerc vicios, unde fiecare dintre cele două condiții se hrănește pe sine. Anxietatea socială provoacă evitarea interacțiunilor sociale, iar aceasta, la rândul său, crește sentimentul de singurătate și excludere socială. Pe măsură ce individul se izolează, poate deveni și mai anxios în fața altor întâlniri sociale, temându-se de judecățile negative din partea celorlalți (Beck, Emery, & Greenberg, 1985).

Studiile empirice susțin acest cerc vicios

De exemplu, un studiu realizat de Rodebaugh și colab. (2004) a demonstrat că persoanele cu anxietate socială severă au mai multe șanse de a se izola social, ceea ce duce la o intensificare a simptomelor anxioase și a depresiei. În acest context, terapia cognitiv-comportamentală (TCC) s-a dovedit a fi eficientă în întreruperea acestui ciclu prin ajutarea persoanelor să depășească evitarea socială și să își schimbe percepțiile negative legate de interacțiunile cu ceilalți (Heimberg et al., 2014).

Vorbind tot despre metode eficiente, menționăm Neurofeedback-ul: o tehnică inovativă care se poate indica atât pentru anxietatea socială, cât și izolarea socială, prin auto-reglarea activității cerebrale. Această metodă implică monitorizarea activității electrice a creierului (unde cerebrale) și oferirea unui feedback în timp real, astfel încât indivizii să poată învăța să modifice aceste activități pentru a obține o stare mai echilibrată și mai sănătoasă.

În cazul anxietății sociale, studiile sugerează că există un tipar specific de activitate neuronală, în special în regiunile creierului care controlează frica și anxietatea, cum ar fi amigdala și cortexul prefrontal (Hammond, 2011). Prin neurofeedback, indivizii învață să reducă activitatea excesivă a acestor zone cerebrale, favorizând stări de calm și relaxare. De asemenea, neurofeedbackul poate stimula activitatea undelor cerebrale alfa, asociate cu relaxarea, și poate diminua undele beta, care sunt legate de tensiunea și anxietatea excesivă.

Terapia Neurofeedback poate, de asemenea, să ajute la combaterea izolării sociale. Persoanele cu anxietate socială se pot izola din cauza temerilor de a fi respinse sau judecate. Prin reducerea simptomelor de anxietate și învățarea auto-reglării emoționale, neurofeedbackul poate încuraja indivizii să participe din nou la interacțiuni sociale și să reducă comportamentele de evitare. Astfel, neurofeedbackul poate contribui la întreruperea cercului vicios al izolării sociale și al anxietății, ajutând indivizii să devină mai confortabili în interacțiunile cu ceilalți (Hammond, 2011).

Complexitatea relației anxietate socială – izolare socială

Anxietatea socială, prin frica de evaluare negativă, poate determina retragerea din interacțiuni sociale, iar izolarea socială, la rândul său, poate agrava simptomele anxioase. Înțelegerea acestui cerc vicios este esențială pentru a dezvolta intervenții eficiente care să ajute indivizii să depășească aceste dificultăți. Terapia cognitiv-comportamentală și programele de suport social reprezintă abordări valoroase în tratarea și prevenirea acestui fenomen.

Bibliografie

Beck, A. T., Emery, G., & Greenberg, R. L. (1985). Anxiety disorders and phobias: A cognitive perspective. New York: Basic Books.

Beidel, D. C., Turner, S. M., & Morris, T. L. (2000). Psychosocial aspects of social phobia. In S. G. Hofmann & P. M. DiNardo (Eds.), The science of social anxiety disorder (pp. 213–239). New York: Oxford University Press.

Cacioppo, J. T., & Cacioppo, S. (2014). Social relationships and health: The toxic effects of perceived social isolation. Social and Personality Psychology Compass, 8(2), 58-72.

Hammond, D. C. (2011). Neurofeedback treatment of anxiety and depression. Biofeedback, 39(3), 114-122.

Hawkley, L. C., & Cacioppo, J. T. (2010). Loneliness and health: Potential mechanisms. In J. T. Cacioppo & L. C. Hawkley (Eds.), Social neuroscience and loneliness (pp. 259-276). New York: Oxford University Press.

Heimberg, R. G., Brozovich, F. A., & Heimberg, L. E. (2014). Cognitive-behavioral therapy for social anxiety disorder: An update. In D. H. Barlow (Ed.), The Oxford handbook of anxiety and related disorders (pp. 271-302). New York: Oxford University Press.

Hofmann, S. G., Asnaani, A., Vonk, I. J., Sawyer, A. T., & Fang, A. (2012). The Efficacy of Cognitive Behavioral Therapy: A Review of Meta-analyses. Cognitive Therapy and Research, 36(5), 427-440.