Când empatia devine o povară

Empatia este una dintre cele mai studiate și valorizate trăsături psihologice din domeniul cogniției sociale, fiind considerată fundamentală pentru relațiile interpersonale, moralitate și funcționarea socială. În mod tradițional, empatia a fost asociată cu bunăstarea psihologică, prosocialitatea și sănătatea mentală. Totuși, cercetările recente sugerează că empatia nu este exclusiv benefică; în anumite condiții, nivelurile ridicate de empatie pot contribui la anxietate, depresie, burnout și comportamente disfuncționale. Prezentul articol explorează natura multidimensională a empatiei, evidențiază atât beneficiile, cât și costurile acesteia și discută mecanismele psihologice prin care empatia poate deveni o povară pentru individ. Conceptualizarea empatiei: o trăsătură multidimensională Empatia este definită ca capacitatea de a percepe, înțelege și răspunde adecvat la stările emoționale ale altor persoane. Literatura de specialitate distinge între două componente principale: Modelul multidimensional propus de Davis (1983) subdivide empatia în patru dimensiuni: luarea perspectivei și fantezia (cognitive), respectiv preocuparea empatică și distresul personal (afective). Aceste dimensiuni sunt susținute de mecanisme neurobiologice distincte, implicând rețele neuronale asociate cu mentalizarea, reglarea emoțională și procesarea afectivă. Latura luminoasă a empatiei: beneficii psihologice și sociale Empatia joacă un rol crucial în socializare, cooperare și moralitate. Ipoteza empatie–altruism sugerează că preocuparea empatică generează comportamente prosociale motivate altruist. De asemenea, cercetările indică faptul că empatia contribuie la: Meta-analize recente arată că preocuparea empatică este asociată pozitiv cu satisfacția de viață și sănătatea mentală, confirmând rolul său protector. Latura întunecată a empatiei: când empatia devine un factor de risc Empatia și internalizarea problemelor psihice Deși empatia este asociată cu bunăstarea psihologică, un număr tot mai mare de studii indică faptul că empatia ridicată poate fi corelată cu anxietate și depresie. Modelul vulnerabilității sugerează că empatia afectivă intensă poate amplifica reactivitatea emoțională și poate contribui la internalizarea stresului, crescând riscul pentru tulburări afective. Empatia excesivă poate conduce la supraidentificarea cu suferința altora, generând distres personal, vinovăție excesivă și responsabilitate disproporționată față de problemele altora. Empatia și comportamentele externalizante Deși empatia este adesea asociată cu inhibarea agresivității, cercetările recente sugerează că supraîncărcarea emoțională și valența negativă asociate empatiei pot conduce la agresivitate reactivă. Supra-arousalul emoțional poate declanșa reacții impulsive, iar internalizarea distresului poate favoriza manifestări comportamentale dezadaptative. Preocuparea empatică și conceptul de adaptare excesivă Un mecanism central prin care empatia poate deveni disfuncțională este adaptarea excesivă (excessive adaptation), definită ca tendința de a prioritiza constant nevoile celorlalți în detrimentul propriilor nevoi. Acest pattern este influențat de factori culturali (de exemplu, normele colectiviste) și de stilurile de atașament insecurizante, care determină hipersensibilitate la evaluările sociale și comportamente de autosacrificiu. Adaptarea excesivă este asociată cu: Empatia în profesiile de îngrijire și fenomenul de compassion fatigue În domeniile medicale și de îngrijire, empatia este considerată o competență fundamentală pentru calitatea serviciilor. Totuși, expunerea repetată la suferința altora poate conduce la compassion fatigue, o formă de stres secundar caracterizată prin epuizare emoțională, detașare și reducerea empatiei funcționale. Distincția dintre contagiunea emoțională (a simți emoțiile altora) și compasiune (a dori binele celorlalți fără supraidentificare emoțională) este esențială. Studiile neuroimagistice arată că trainingurile de compasiune pot reduce activarea rețelelor neuronale asociate cu durerea și pot crește reziliența emoțională. Dinamica temporală a empatiei și percepția consecințelor Consecințele empatiei pot varia în timp. Modelele psihologice sugerează că reacțiile empatice pot fi intense și negative pe termen scurt, dar pot deveni mai puțin aversive sau chiar benefice pe termen lung, pe măsură ce distanța psihologică față de eveniment crește. Fenomene precum „rosy retrospection” și construcția abstractă a experienței indică faptul că memoria emoțională este supusă distorsiunilor temporale. Empatia ca „sabie cu două tăișuri” Empatia reprezintă un construct psihologic complex, cu efecte ambivalente asupra sănătății mentale și comportamentului. Ea poate facilita prosocialitatea și bunăstarea, dar poate genera vulnerabilitate emoțională atunci când este intensă, nereglementată sau combinată cu adaptare excesivă. Implicații clinice și direcții de intervenție Pentru a preveni costurile empatiei excesive, literatura sugerează: Concluzii Empatia nu este un fenomen unidimensional și nici exclusiv benefic. Ea constituie un mecanism fundamental al funcționării sociale, dar, în anumite condiții, poate deveni o povară psihologică. Înțelegerea diferențelor dintre empatia adaptativă și cea disfuncțională este esențială pentru promovarea sănătății mentale și pentru dezvoltarea intervențiilor psihologice eficiente. Bibliografie Belcher, H. L., van Marle, R., Ford, R., & Morein-Zamir, S. (2025). Too much of a good thing? When empathy becomes associated with depression and anxiety in women. Psychiatry Research Communications, 5(2), 100213. https://doi.org/10.1016/j.psycom.2025.100213 Hansen, E. M., Eklund, J. H., Hallén, A., Bjurhager, C. S., Norrström, E., Viman, A., & Stocks, E. L. (2018). Does Feeling Empathy Lead to Compassion Fatigue or Compassion Satisfaction? The Role of Time Perspective. The Journal of Psychology, 152(8), 630–645. https://doi.org/10.1080/00223980.2018.1495170 Wang, R., Zhang, X., Zhu, L., Teng, H., Zhang, D., & Qiu, B. (2025). The Double-Edged Sword Effect of Empathic Concern on Mental Health and Behavioral Outcomes: The Mediating Role of Excessive Adaptation. Behavioral sciences (Basel, Switzerland), 15(4), 463. https://doi.org/10.3390/bs15040463
Beneficiile surprinzătoare ale observării păsărilor asupra creierului

Într-o societate dominată de tehnologie, suprastimulare și ritm alert, activitățile care favorizează liniștea mentală și concentrarea profundă capătă o importanță tot mai mare pentru sănătatea psihologică și neurologică. Printre acestea, observarea păsărilor — cunoscută și sub denumirea de birdwatching — atrage atenția cercetătorilor datorită efectelor sale pozitive asupra funcționării creierului. Departe de a fi doar un hobby recreativ, această activitate pare să stimuleze neuroplasticitatea, să îmbunătățească procesele cognitive și să contribuie la menținerea sănătății mentale pe termen lung. Un studiu recent publicat în Journal of Neuroscience de cercetătorii de la Rotman Research Institute din Toronto oferă unele dintre cele mai convingătoare dovezi privind influența observării păsărilor asupra creierului uman. Cercetarea, intitulată The Tuned Cortex: Convergent Expertise-Related Structural and Functional Remodeling across the Adult Lifespan, a analizat diferențele neurologice dintre persoane cu experiență avansată în identificarea păsărilor și persoane fără expertiză în acest domeniu. Modificări structurale și funcționale ale creierului Studiul a inclus 58 de participanți adulți, împărțiți în două grupuri: observatori experimentați de păsări și începători. Pentru evaluarea activității și structurii cerebrale, cercetătorii au utilizat tehnici moderne de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), inclusiv RMN funcțional și RMN ponderat prin difuzie. În timpul scanărilor, participanții au fost solicitați să recunoască și să identifice diferite specii de păsări. Rezultatele au evidențiat diferențe semnificative între cele două grupuri. Persoanele cu experiență prezentau o organizare mai densă și mai eficientă a regiunilor cerebrale implicate în atenție, procesare vizuală și analiză perceptivă, în special în zonele frontoparietale și corticale posterioare. Mai mult decât atât, gradul de dezvoltare al acestor regiuni era direct corelat cu performanța în identificarea speciilor. Cercetătorii au observat și faptul că aceleași regiuni deveneau intens active atunci când experții analizau specii mai puțin familiare, sugerând o flexibilitate cognitivă crescută și o capacitate superioară de procesare a informațiilor complexe. Aceste rezultate susțin ideea că expertiza dobândită prin practică repetată poate remodela circuitele neuronale, demonstrând capacitatea creierului adult de a se adapta și reorganiza — fenomen cunoscut sub numele de neuroplasticitate. Observarea păsărilor și îmbătrânirea cerebrală Concluziile acestui studiu se aliniază cu alte cercetări recente privind efectele activităților cognitive și creative asupra sănătății creierului. Un studiu publicat în 2025 în Nature Communications, intitulat Creative Experiences and Brain Clocks, a arătat că persoanele implicate constant în activități creative prezintă caracteristici neurologice asociate unui creier biologic mai tânăr. Din perspectivă psihologică, observarea păsărilor reprezintă o activitate complexă care implică simultan atenția susținută, memoria vizuală, discriminarea perceptivă, învățarea continuă și motivația intrinsecă. Toate aceste procese cognitive contribuie la menținerea rezervelor cognitive și pot reduce riscul declinului cognitiv asociat îmbătrânirii. Specialiștii în neuropsihologie susțin că activitățile de îmbogățire cognitivă și socială pot reduce riscul dezvoltării bolii Alzheimer cu până la 38%. Astfel, observarea păsărilor poate deveni un instrument preventiv valoros pentru sănătatea cerebrală, mai ales atunci când este practicată constant și integrată într-un stil de viață activ. Beneficiile psihologice și emoționale ale observării păsărilor Pe lângă efectele neurologice, observarea păsărilor oferă multiple beneficii psihologice și emoționale. Activitatea implică petrecerea timpului în natură, iar contactul cu mediile naturale este asociat cu reducerea anxietății, îmbunătățirea dispoziției și diminuarea nivelului de stres psihologic. Stresul cronic afectează negativ memoria, atenția și funcțiile executive ale creierului, prin creșterea nivelului de cortizol și suprasolicitarea sistemului nervos. În schimb, activitățile relaxante desfășurate în aer liber contribuie la reglarea emoțională și la recuperarea resurselor cognitive. Observarea păsărilor presupune și activitate fizică moderată, precum mersul pe jos sau drumețiile, care favorizează sănătatea cardiovasculară și cerebrală. Totodată, participarea la grupuri și comunități de observatori stimulează interacțiunea socială, un factor esențial pentru menținerea sănătății psihice și prevenirea izolării sociale. Un alt beneficiu important constă în reducerea timpului petrecut în fața ecranelor și a suprastimulării digitale. Într-un context modern caracterizat de expunere constantă la informații și notificări, observarea păsărilor oferă oportunitatea unei atenții calme și focalizate, favorizând mindfulness-ul și prezența conștientă. Concluzii Observarea păsărilor reprezintă mult mai mult decât o activitate recreativă. Cercetările recente sugerează că acest hobby poate contribui la remodelarea pozitivă a creierului, stimulând atenția, memoria vizuală și flexibilitatea cognitivă. În același timp, beneficiile emoționale, sociale și fizice asociate petrecerii timpului în natură transformă această activitate într-un veritabil exercițiu de sănătate mentală. Într-o lume în care tulburările cognitive și stresul cronic sunt tot mai frecvente, activitățile care îmbină curiozitatea, mișcarea, relaxarea și învățarea continuă pot avea un rol esențial în protejarea creierului pe termen lung. Observarea păsărilor demonstrează astfel că experiențele simple și apropierea de natură pot avea efecte profunde asupra funcționării psihice și neurologice a individului. Bibliografie The Tuned Cortex: Convergent Expertise-Related Structural and Functional Remodeling across the Adult Lifespan, Erik A. Wing, Jordan A. Chad, Geneva Mariotti, Jennifer D. Ryan and Asaf Gilboa Journal of Neuroscience 25 March 2026, 46 e1307252026; https://doi.org/10.1523/JNEUROSCI.1307-25.2026 Creative experiences and brain clocks, Carlos Coronel-Oliveros, Joaquin Migeot, Agustin Ibanez, Nature Communications volume 16, Article number: 8336 (2025)
Disonanța cognitivă în rândul psihologilor

Disonanța cognitivă reprezintă unul dintre conceptele fundamentale ale psihologiei sociale și cognitive, având implicații majore asupra modului în care indivizii își structurează credințele, atitudinile și comportamentele. Deși psihologii sunt profesioniști instruiți în recunoașterea și gestionarea biasurilor cognitive, aceștia nu sunt imuni la disonanță cognitivă. Prezentul articol analizează conceptul de disonanță cognitivă și particularitățile manifestării sale în rândul psihologilor, evidențiind implicațiile epistemologice și etice ale acestui fenomen. Introducere Disonanța cognitivă este un construct teoretic introdus de Leon Festinger în anul 1957, pentru a descrie tensiunea psihologică apărută atunci când există incongruență între cogniții, atitudini și comportamente. Această tensiune motivează individul să reducă disconfortul prin modificarea cognițiilor sau comportamentului. În contextul profesiei de psiholog, disonanța cognitivă capătă valențe speciale, deoarece practicienii și cercetătorii sunt simultan subiecți și observatori ai fenomenelor psihice, fiind supuși acelorași mecanisme cognitive pe care le studiază. Conceptualizarea disonanței cognitive Disonanța cognitivă este definită ca o stare de tensiune psihologică generată de existența simultană a două sau mai multe cogniții incompatibile. Aceasta poate apărea între credințe, atitudini, valori sau între acestea și comportament. Festinger a argumentat că disonanța este o forță motivațională fundamentală, analogă nevoilor biologice, care determină individul să restabilească coerența cognitivă. Disonanța cognitivă în practica psihologilor Psihologii sunt instruiți să promoveze raționalitatea, gândirea critică și autocontrolul emoțional. Totuși, în viața personală, aceștia pot manifesta aceleași biasuri cognitive, comportamente iraționale sau reacții emoționale ca orice alt individ. Această incongruență între rolul profesional și experiența personală poate genera disonanță cognitivă. Un alt domeniu de manifestare a disonanței cognitive în rândul psihologilor apare atunci când datele empirice contrazic teoriile sau orientările terapeutice preferate. Psihologii pot reduce disonanța prin reinterpretarea datelor, minimizarea rezultatelor contradictorii sau menținerea atașamentului față de paradigmele teoretice consacrate. De-a lungul timpului, teoria disonanței cognitive a generat numeroase controverse și revizuiri metodologice, fiind criticată pentru limitări conceptuale și operaționalizare insuficientă. Mecanisme de reducere a disonanței cognitive la psihologi Psihologii utilizează aceleași strategii de reducere a disonanței ca populația generală, dar într-un cadru profesional sofisticat: Implicații etice și epistemologice Disonanța cognitivă în rândul psihologilor ridică probleme etice importante, deoarece poate influența deciziile clinice, interpretarea datelor și relația terapeutică. Recunoașterea propriilor biasuri cognitive este o componentă esențială a practicii reflexive și a formării continue. Din perspectivă epistemologică, conștientizarea disonanței cognitive contribuie la dezvoltarea unei științe psihologice mai riguroase, prin reducerea influenței subiectivității asupra cercetării. Concluzii Disonanța cognitivă este un fenomen universal, prezent inclusiv în rândul psihologilor, în ciuda formării lor profesionale. Aceasta influențează atât comportamentul personal, cât și activitatea de cercetare și practică clinică. Conștientizarea și gestionarea disonanței cognitive reprezintă condiții esențiale pentru dezvoltarea profesională, etică și științifică a psihologilor. Bibliografie Festinger, L. (1957). A Theory of Cognitive Dissonance. Stanford University Press. Harmon-Jones, E., & Mills, J. (2019). Cognitive Dissonance: Reexamining a Pivotal Theory in Psychology. American Psychological Association. Vaidis, D. C., & Bran, A. (2019). Respectable Challenges to Respectable Theory: Cognitive Dissonance Theory Requires Conceptualization Clarification and Operational Tools. Frontiers in Psychology.
Neurofeedback intuitiv bazat pe realitate virtuală pentru theta frontal-medial: un studiu de fezabilitate la vârste fragede

Articolul explorează eficiența neurofeedback-ului bazat pe realitate virtuală (iVR-NF) pentru antrenarea oscilațiilor theta fronto-mediane (FMT) – activitate cerebrală asociată cu memoria de lucru și controlul cognitiv. Cercetătorii au dezvoltat o sarcină interactivă în care participanții „curățau” un ocean virtual de gunoaie doar prin gândurile lor, nivelul de poluare fiind controlat în timp real de activitatea FMT măsurată prin EEG. Metodologie Rezultate cheie Concluzii Studiul arată că realitatea virtuală combinată cu neurofeedback-ul este o metodă fezabilă, atractivă și promițătoare pentru antrenarea controlului cognitiv. Aceasta ar putea deschide noi direcții terapeutice pentru tulburări psihiatrice sau neurologice în care oscilațiile theta sunt afectate. Totuși, sunt necesare cercetări suplimentare, inclusiv studii clinice controlate, pentru a confirma beneficiile pe termen lung. Bibliografie Gerber, S. M., Riddle, J., Lagarde, H., Zhang, M., & Frohlich, F. (2025). Intuitive virtual reality based frontal-midline theta neurofeedback: A feasibility study in young ages. Frontiers in Virtual Reality, 6. https://doi.org/10.3389/frvir.2025.1499413
Expunerea copiilor la ecrane și efectul expunerii asupra funcțiilor executive

Creșterea accelerată a accesului copiilor și adolescenților la dispozitive digitale a determinat intensificarea preocupărilor privind efectele expunerii la ecrane asupra dezvoltării cognitive, emoționale și fizice. Literatura recentă arată că, încă din copilăria timpurie, timpul petrecut în fața ecranelor poate interfera cu dezvoltarea funcțiilor executive – un set de procese cognitive esențiale pentru autoreglare și învățare. Prezentul articol sintetizează date empirice provenite din studii recente, incluzând un eșantion masiv din cohorta ABCD (n = 10.588), precum și dovezi din cercetările asupra preșcolarilor, pentru a clarifica modul în care utilizarea ecranelor, inclusiv deținerea și momentul achiziției unui smartphone, este asociată cu depresie, obezitate, tulburări de somn și diminuarea funcțiilor executive. Concluziile subliniază necesitatea unor politici educaționale și de sănătate publică adaptate vârstei, care să protejeze dezvoltarea optimă a copilului. Studii În ultimele două decenii, accesul rapid la tehnologie digitală a transformat profund mediul în care copiii cresc, învață și interacționează. Pentru un număr tot mai mare de copii, smartphone-ul și tableta devin instrumente omniprezente încă de la vârste foarte mici. Dacă există beneficii educaționale și oportunități digitale valoroase, literatura de specialitate sugerează, în paralel, riscuri semnificative pentru dezvoltarea funcțiilor executive (EF) – ansamblul de procese cognitive superioare implicate în planificare, control inhibitor, flexibilitate cognitivă și memorie de lucru.Datele studiilor transversale și longitudinale arată că expunerea excesivă la ecrane poate contribui la:– scăderea atenției și a capacității de inhibiție;– dificultăți în autoreglare emoțională și comportamentală;– întârzieri în dezvoltarea limbajului;– probleme de somn;– risc crescut de obezitate;– accentuarea simptomelor depresive.Aceste efecte se manifestă de la vârste foarte mici și pot influența pe termen lung performanța școlară, sănătatea mintală și relațiile sociale. Funcțiile executive: rol și vulnerabilitate în copilărie Funcțiile executive se dezvoltă intens în copilăria timpurie (3–6 ani) și continuă să se rafineze în adolescență. Cele trei componente principale sunt:Memoria de lucru – menținerea și manipularea informațiilor.Inhibiția comportamentală – controlul impulsurilor și filtrarea distragerilor.Flexibilitatea cognitivă – schimbarea sarcinilor și adaptarea la reguli noi.Aceste abilități sunt fundamentale pentru:– învățare;– rezolvarea problemelor;– autoreglare emoțională;– comportamentul social adecvat.Din cauza dezvoltării incomplete a rețelelor prefrontale, copiii sunt deosebit de vulnerabili la factori perturbatori precum expunerea excesivă la ecrane, privarea de somn și sedentarismul. Expunerea la ecrane în copilăria timpurie: date empirice Studiul realizat de Lakicevic și colaboratorii (2025) pe un eșantion de 1.016 preșcolari (5–6 ani) a examinat riguros relația dintre timpul petrecut în fața ecranelor și performanța la teste standardizate de funcții executive (NEPSY-II, DCCS). Concluziile principale au fost:Nivelul expuneriiCopiii petreceau în medie aproximativ 2 ore/zi în fața ecranelor.Timpul pasiv (desene, videoclipuri) a fost semnificativ mai ridicat decât cel activ (jocuri interactive). Efectele asupra funcțiilor executive Rezultatele au evidențiat:– corelații negative între timpul de ecran și flexibilitatea cognitivă (r = –0.07 până la –0.11);– corelații negative între timpul de ecran și memoria de lucru verbală (r = –0.11 până la –0.17);– asocieri negative între timpul pasiv și inhibiția comportamentală, deși mai slabe.Aceste relații, deși modeste ca magnitudine, sunt consistente și indică un efect cumulativ al expunerii, mai ales în familiile în care timpul de ecran este semnificativ mai mare în weekend. Expunerea la smartphone în preadolescență: riscuri asociateStudiul ABCD (n = 10.588), unul dintre cele mai extinse studii longitudinale privind dezvoltarea neurocognitivă, oferă perspective suplimentare. Deținerea smartphone-ului la 12 aniComparativ cu copiii care nu dețineau un smartphone, cei care îl aveau prezentau riscuri crescute pentru:depresie (OR = 1.31);obezitate (OR = 1.40);somn insuficient (OR = 1.62). Vârsta de achizițieCu cât smartphone-ul era achiziționat mai devreme, cu atât riscurile erau mai mari:pentru fiecare an în minus la momentul achiziției, creștea riscul de obezitate (OR = 1.09)și somn insuficient (OR = 1.08). Achiziția recentă la 13 aniCopiii care au primit recent un smartphone aveau:probabilitate mai mare de psihopatologie clinică (OR = 1.57);somn insuficient (OR = 1.50).Aceste asocieri au fost detectate chiar și după controlul pentru starea bazală a sănătății mintale și a somnului. Mecanisme explicative Suprasolicitarea sistemelor de recompensăConținutul digital stimulează intens circuitele dopaminergice, diminuând capacitatea copiilor de a tolera frustrarea și de a-și controla impulsurile. Interferență cu dezvoltarea corticalăActivitățile digitale pasive pot reduce timpul destinat jocului explorator, esențial pentru maturizarea cortexului prefrontal. Perturbarea somnuluiLumina albastră și hiper-activarea cognitivă întârzie secreția melatoninei, afectând:memoria de lucru;consolidarea învățării;reglarea emoțională. Dislocarea activităților beneficeTimpul de ecran înlocuiește activități care susțin dezvoltarea funcțiilor executive:– jocul liber;– interacțiunile sociale;– activitatea fizică;– cititul;– conversațiile părinte–copil. Recomandări pentru părinți, educatori și decidenți Pentru copiii sub 2 anievitarea totală a ecranelor, cu excepția videocall-urilor;Pentru copiii 2–5 animaximum 1 oră/zi, doar conținut educațional;co-vizionarea cu un adult.Pentru copiii peste 6 anistabilirea unor intervale clare fără ecrane;evitarea utilizării smartphone-ului înainte de culcare;încurajarea sportului și a jocului fizic;educarea privind autoreglarea utilizării digitale.La nivel de politici publiceprograme de alfabetizare digitală;campanii de informare privind dezvoltarea creierului;reglementări privind publicitatea adresată copiilor;introducerea ghidurilor de utilizare în școli și grădinițe. Datele științifice actuale arată că expunerea excesivă la ecrane, în special la vârste mici, poate fi asociată cu performanțe mai slabe ale funcțiilor executive și cu riscuri crescute pentru sănătatea fizică și emoțională. Deși utilizarea tehnologiei nu este în mod inerent dăunătoare, modul, cantitatea și contextul utilizării au un rol esențial. Intervențiile timpurii, limitarea ecranelor și promovarea activităților cognitive și fizice reprezintă strategii eficiente pentru a proteja dezvoltarea optimă a copiilor. BibliografieBarzilay, R., Pimentel, S. D., Tran, K. T., Visoki, E., Pagliaccio, D., & Auerbach, R. P. (2025). Smartphone ownership, age of smartphone acquisition, and health outcomes in early adolescence. Pediatrics, e2025072941. https://doi.org/10.1542/peds.2025-072941Lakicevic, N., Manojlovic, M., Chichinina, E., Drid, P., & Zinchenko, Y. (2025). Screen time exposure and executive functions in preschool children. Scientific reports, 15(1), 1839. https://doi.org/10.1038/s41598-024-79290-6