Sindromul premenstrual (SPM) este un complex de simptome somatice și psihologice recurente, care afectează semnificativ calitatea vieții femeilor aflate la vârstă fertilă. Acest articol explorează dimensiunea psihologică a SPM, oferă o înțelegere actualizată asupra cauzelor sale neurobiologice și hormonale, discută implicațiile asupra sănătății mintale și analizează posibile intervenții psihologice.

Sindromul premenstrual afectează între 20% și 40% dintre femeile aflate în perioada fertilă, iar 3%–8% dintre acestea dezvoltă o formă severă, cunoscută sub denumirea de tulburare disforică premenstruală (TDPM) (American Psychiatric Association, 2022). Simptomele variază de la modificări de dispoziție, iritabilitate, anxietate, depresie și insomnie, la simptome fizice precum dureri mamare, cefalee și balonare. Această variabilitate face ca intervenția terapeutică să necesite o abordare integrativă, cu accent pe aspectele psihologice și neurocognitive ale sindromului.

Aspecte psihologice ale sindromului premenstrual

Din punct de vedere psihologic, SPM este considerat un factor perturbator al echilibrului emoțional. Simptomele precum anxietatea, depresia ușoară și iritabilitatea pot influența semnificativ relațiile interpersonale și performanța profesională.

• Afectivitate negativă și cogniție

Femeile cu SPM prezintă adesea o reactivitate emoțională crescută, care poate duce la interpretări cognitive distorsionate, cum ar fi gândirea catastrofică sau evaluarea negativă a propriei persoane (Rapkin & Mikacich, 2013). Acest proces este accentuat de variațiile nivelurilor de estrogen și progesteron, care influențează neurotransmisia serotoninei, un element crucial în reglarea dispoziției.

• Comorbidități psihiatrice

SPM este adesea comorbid cu tulburări precum tulburarea de anxietate generalizată sau depresia majoră. Studiile longitudinale sugerează că femeile care suferă de SPM au un risc mai mare de a dezvolta episoade depresive recurente (Epperson et al., 2012). Prin urmare, evaluarea psihologică atentă este esențială pentru a distinge între simptomele ciclice și o tulburare psihiatrică independentă.

Bazele neurobiologice ale SPM

Cercetările recente susțin că femeile cu SPM nu prezintă neapărat dezechilibre hormonale semnificative, ci o hipersensibilitate la fluctuațiile normale ale hormonilor sexuali (Schmidt et al., 1998). Această hipersensibilitate afectează funcția neurotransmițătorilor, în special serotonina și GABA.

Studii de imagistică funcțională (fMRI) au arătat modificări ale activității în cortexul prefrontal și amigdala în faza luteală la femeile cu TDPM, sugerând implicarea circuitelor neuronale asociate cu reglarea emoțională (Baller et al., 2013).

Intervenții psihologice și neuroterapeutice

• Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)

TCC este una dintre cele mai eficiente intervenții psihologice pentru SPM, având ca scop identificarea și restructurarea gândurilor disfuncționale, precum și dezvoltarea unor strategii de coping adaptative. Metaanalize recente arată că TCC poate reduce semnificativ severitatea simptomelor psihologice asociate cu SPM (Hunter et al., 2002).

• Neurofeedback în contextul SPM

Studiile privind utilizarea neurofeedbackului în SPM sunt încă în fază incipientă, dar unele cercetări pilot sugerează că antrenamentele EEG axate pe creșterea frecvențelor alpha și SMR (sensory motor rhythm) pot reduce simptomele afective și îmbunătăți reglarea emoțională în perioada premenstruală (Wuttke et al., 2020). Se presupune că, prin optimizarea rețelelor neuronale implicate în autoreglarea emoțională, femeile pot reduce reactivitatea la fluctuațiile hormonale.

Concluzii și direcții viitoare

Sindromul premenstrual are implicații semnificative asupra sănătății mintale și funcționării cotidiene. Înțelegerea aspectelor neuropsihologice ale acestuia poate facilita intervenții mai eficiente.

O abordare multidisciplinară, care combină intervențiile psihologice si cele farmacologice este optimă pentru sprijinirea femeilor afectate de această tulburare complexă.

Bibliografie

American Psychiatric Association. (2022). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed., text rev.; DSM-5-TR). Washington, DC: American Psychiatric Publishing.

Baller, E. B., Wei, S. M., Kohn, P. D., Rubinow, D. R., & Schmidt, P. J. (2013). Abnormal hippocampal function during emotion regulation in women with premenstrual dysphoric disorder. Biological Psychiatry, 73(2), 123–131. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2012.07.035

Epperson, C. N., Steiner, M., & Hartlage, S. A. (2012). Premenstrual dysphoric disorder: Evidence for a new category for DSM-5. American Journal of Psychiatry, 169(5), 465–475. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2012.11081302

Hunter, M. S., Ussher, J. M., & Cariss, M. (2002). A randomized comparison of psychological and medical treatment for premenstrual syndrome. British Journal of Health Psychology, 7(2), 107–125.

Rapkin, A. J., & Mikacich, J. A. (2013). Premenstrual syndrome and premenstrual dysphoric disorder in adolescents. Current Opinion in Obstetrics and Gynecology, 25(5), 328–333.

Schmidt, P. J., Nieman, L. K., Danaceau, M. A., Adams, L. F., & Rubinow, D. R. (1998). Differential behavioral effects of gonadal steroids in women with and in those without premenstrual syndrome. New England Journal of Medicine, 338(4), 209–216.

Wuttke, W., Buß, C., & Seidlová, M. (2020). Neurofeedback as an intervention for PMS and PMDD: A pilot study. Journal of Psychophysiology, 34(2), 78–87.