Hărțuirea sau bullying-ul este o formă specifică de comportament agresiv și poate fi descrisă ca o situație în care un copil este expus în mod repetat și în timp, la acțiuni negative din partea unuia sau mai multor colegi. Aceste acțiuni negative au loc atunci când există un dezechilibru de putere între victimă și agresor.

Acest subiect a fost abordat anterior in articolul Bullying și Neurofeedback – Neurofeedback – Iași | România (neurofeedbackiasi.ro)

Comportamentul de hărțuire poate fi:

• fizic – lovirea, împingerea
• verbal – șicanarea, provocarea, amenințarea
• excluderea socială

Studiile din mai multe țări indică o prevalență de 8–46% pentru copiii hărțuiți în mod regulat. Hărțuirea regulată este de obicei definită ca un comportament recurent cu o frecvență fie zilnic, săptămânal sau de câteva ori pe lună. Băieții sunt, în general, mai des agresivi fizic decât fetele, dar în timp ce băieții agresează într-un mod mai direct prin lovituri, fetele agresează într-un mod mai indirect denumit hărțuire relațională. În ceea ce privește victimele, nu există diferențe mari de gen – băieții sunt hărțuiți la fel de des ca și fetele.

A fi o victimă sau un agresor activ este asociat cu un risc crescut de probleme de sănătate mintală și fizică. Copiii care sunt hărțuiți suferă mai des de probleme de sănătate, cum ar fi probleme de somn, dureri de cap, dureri de stomac, enurezis și depresie și au mai des gânduri suicidare. Bullying-ul activ este asociat cu niveluri mai ridicate de depresie și tulburări emoționale și comportamentale.

Cum se poate interveni?

Prin sondaje, se poate constata nivelul de comportament agresiv. Programul de combatere a hărțuirii Olweus are un astfel de chestionar, iar în Țările de Jos, profesorii pot folosi „Testul de bullying”.

Este important ca profesorii să-i implice pe părinți pentru a rezolva problema hărțuirii, deoarece „agresorii” ar trebui să învețe și în mediul lor de acasă faptul că au un comportament neadecvat. Un profesor ar putea planifica o întâlnire cu „victima”, „agresorul” și părinții pentru a discuta despre intimidare și a crea un plan pentru a rezolva problema.

O abordare în școli are ca scop implicarea activă a întregii comunități, adică elevii, personalul școlii și părinții, în eforturile de a combate hărțuirea. Sunt disponibile mai multe programe care îmbrățișează această abordare a întregii școli, cum ar fi programul Olweus anti-bullying sau pachetul anti-bullying din Regatul Unit „Don’t Suffer in Silence”.

Surse:

Bullock, J. R. (2002). Bullying among children. Childhood education, 78(3), 130-133.

Fekkes, M., Pijpers, F. I., & Verloove-Vanhorick, S. P. (2005). Bullying: Who does what, when and where? Involvement of children, teachers and parents in bullying behavior. Health education research, 20(1), 81-91.