Frica este una dintre cele mai fundamentale emoții umane, un mecanism evolutiv menit să asigure supraviețuirea. În contexte de criză – fie ele naturale, sociale sau personale – frica devine un factor determinant al comportamentului colectiv și individual. Înțelegerea modului în care oamenii percep pericolul, procesează informația și reacționează sub stres este esențială pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență și pentru comunicarea de criză.

Crizele și dezastrele, fie că sunt provocate de om sau de fenomene naturale, implică niveluri crescute de incertitudine, pierdere și stres. În aceste condiții, comportamentele umane sunt adesea ghidate de reacții emoționale intense, iar procesele cognitive pot deveni simplificate, rigide sau distorsionate. Psihologia fricii oferă un cadru pentru înțelegerea acestor reacții, evidențiind rolul mecanismului de „luptă sau fugi” (fight-or-flight) în activarea comportamentelor de supraviețuire.

Procesarea informației în context de criză

Într-o situație de urgență, modul în care indivizii recepționează și interpretează informațiile diferă semnificativ de cel din perioadele normale. Conform modelului CERC (Crisis and Emergency Risk Communication), există patru tendințe fundamentale:

1. Simplificarea mesajelor – Sub presiunea stresului și a suprasolicitării cognitive, oamenii omit detalii și rețin doar esențialul. De aceea, mesajele de urgență trebuie să fie clare, concise și repetitive.
2. Menținerea credințelor existente – Indivizii tind să interpreteze informațiile noi prin filtrul convingerilor preexistente, ceea ce poate genera rezistență la schimbare (ex. refuzul evacuării în fața unui pericol evident).
3. Căutarea confirmării – În criză, oamenii verifică informațiile din mai multe surse (familie, lideri locali, mass-media), iar inconsecvențele pot genera confuzie sau neîncredere.
4. Efectul „primului mesaj” – Prima informație recepționată devine adesea reperul principal, chiar dacă ulterior apar date mai corecte. De aceea, viteza și credibilitatea comunicării sunt cruciale.

Stările mentale în timpul crizei

Frica, anxietatea, neputința și negarea sunt răspunsuri naturale, dar pot interfera cu luarea deciziilor.

• Incertitudinea determină oamenii să caute explicații și soluții, uneori apelând la surse neoficiale. Transparența și empatia comunicatorilor sunt esențiale pentru menținerea calmului și a încrederii.
• Frica și anxietatea pot fi mobilizatoare dacă sunt gestionate corect – ele cresc atenția și motivația pentru acțiuni protective. În absența unor mesaje clare, frica devine paralizantă.
• Neajutorarea și lipsa de speranță pot conduce la retragere psihologică sau la comportamente pasive. Oamenii trebuie implicați în acțiuni concrete (chiar simbolice) care să le redea sentimentul de control.
• Negarea este un mecanism de apărare care poate întârzia reacția adecvată. Ea apare frecvent atunci când pericolul depășește capacitatea de procesare emoțională.

Frica, panica și mecanismul fight-or-flight

Contrar percepției populare, panica generalizată este rară. Majoritatea reacțiilor dintr-o criză se înscriu în spectrul normal al răspunsurilor fiziologice la stres. Adrenalina eliberată activează mecanismele de supraviețuire, crescând vigilența și energia fizică.
Totuși, în absența unor repere clare, aceste reacții pot fi etichetate eronat drept „panică”. Comunicarea eficientă trebuie să valideze emoțiile, să explice riscurile și să canalizeze energia colectivă către acțiuni utile și sigure.

Efectele expunerii mediatice și ale crizelor vicariante

Studiile arată că expunerea repetată la imagini traumatice prin mass-media poate induce reacții similare stresului posttraumatic (PTSD), chiar la persoane care nu au fost direct afectate (Ahern et al., 2002). Fenomenul numit repetiție vicară negativă descrie tendința oamenilor de a trăi mental criza altora, dezvoltând teamă și reacții nejustificate. De aceea, comunicarea publică trebuie să includă mesaje echilibrate, care să informeze fără a amplifica anxietatea colectivă.

Comportamente disfuncționale și gestionarea lor

În lipsa unei comunicări coerente și transparente, pot apărea comportamente dezadaptative:

• Căutarea tratamentelor „speciale” – indivizii privilegiați sau panicați pot încerca să ocolească procedurile oficiale. Soluția: explicarea clară a criteriilor de prioritate și a disponibilității resurselor.
• Răspândirea zvonurilor și a stigmatizării – frica poate conduce la marginalizarea unor grupuri (de exemplu, în pandemii). Mesajele publice trebuie să combată stereotipurile și să ofere date științifice clare.
• Confuzia între simptome psihosomatice și boală reală – stresul acut poate genera reacții fiziologice interpretate greșit. Educația psihologică este vitală pentru reducerea suprasolicitării sistemului medical.

Răspunsuri pozitive și reziliență

Crizele nu generează doar frică și haos, ci pot stimula altruismul, solidaritatea și învățarea colectivă. Sentimentul de supraviețuire și redescoperirea comunității pot duce la creștere posttraumatică, o transformare pozitivă a modului în care individul percepe viața și riscul. Factorii care favorizează aceste răspunsuri pozitive sunt:

• suportul social și comunitar;
• leadershipul empatic și transparent;
• implicarea activă a populației în soluții concrete.

Percepția riscului și dimensiunea emoțională

Percepția riscului este determinată nu doar de datele obiective, ci și de emoțiile asociate (Sandman, 2004). Riscurile voluntare, familiare și controlabile sunt mai ușor acceptate decât cele impuse, necunoscute sau percepute ca nedrepte. În situații de criză, oamenii reacționează mai puternic la evenimente intenționate, inechitabile și care afectează copii – dimensiuni morale care amplifică frica și indignarea publică.

Comunicarea eficientă în fazele crizei

Modelul CERC descrie patru faze esențiale:

1. Pregătirea – stabilirea canalelor de comunicare și a relației de încredere cu publicul.
2. Faza inițială – transmiterea rapidă a informațiilor, exprimarea empatiei și explicarea riscurilor fără a induce panică.
3. Menținerea – oferirea de actualizări constante, contracararea zvonurilor și recunoașterea emoțiilor colective.
4. Rezoluția – sprijin psihologic, evaluarea reacțiilor post-criză și restabilirea încrederii instituționale.

Psihologia fricii oferă perspective esențiale pentru înțelegerea comportamentului uman în situații de criză. Frica, departe de a fi un obstacol, poate deveni o resursă adaptativă atunci când este canalizată prin comunicare empatică, transparență și acțiune coordonată. Managementul eficient al unei crize presupune nu doar măsuri logistice, ci și intervenții psihologice menite să reducă incertitudinea, să mențină coeziunea socială și să favorizeze reziliența colectivă.

Bibliografie

Centers for Disease Control and Prevention. (2019). CERC: Psychology of a crisis (2019 update, CS 290397-E). U.S. Department of Health and Human Services. https://emergency.cdc.gov/cerc/ppt/CERC_Psychology_of_a_Crisis.pdf