Tulburări psihice specifice femeilor

Tulburările psihice sunt conceptualizate ca fiind dereglări funcționale ale creierului, care pot fi cauzate de procese de dezvoltare modelate de interacțiunea complexă a geneticii cu experiența individuală.

Literatura de specialitate demonstrează faptul că peste trei sferturi din tulburările psihice la vârsta adultă își au originea în copilărie și adolescență. Datele clinice demonstrează faptul că un mediu disfuncțional timpuriu contribuie la dezvoltarea unor tulburări psihice.

Potrivit OMS, 2014 (Organizația Mondială a Sănătății), 40% din populația adultă a Europei, a prezentat cel puțin un episod de tulburare mintală în ultimul an, în special persoanele de gen feminin (OMS, 2014).

Clasificarea tulburărilor psihice specifice femeilor

1. Tulburarea disforică premenstruală

  • este o formă specifică de depresie care se declanșează lunar după ovulație și se remite la câteva zile după apariția menstruației.
  • se manifestă prin labilitate emoțională, iritabilitate, disconfort afectiv marcat, simptome anxioase având un impact semnificativ asupra funcționării socio-profesionale.

2. Baby-blues

  • se referă la manifestări ce apar la aproximativ 80% din femei în primele două săptămâni după naștere, pe fondul fluctuațiilor hormonale și a adaptării mamei la noul statut.
  • simptome: labilitate psiho-emoțională, este mai tristă, obosită, lipsită de energie, uneori are senzația de neputință sau se simte copleșită de rolul de mamă.

3. Depresia postpartum

  • apare frecvent la femeile care au avut antecedente psihiatrice de boala afectivă sau un istoric familial de boli psihice, la cele care au traversat evenimente negative de viață în timpul sarcinii și după naștere, precum și atunci când mamei îi lipsește suportul emotional și ajutorul pentru îngrijirea copilului (conflicte familiale, divorț, etc).
  • simptome: dispoziție depresivă, absența plăcerii pentru activitățile uzuale, fatigabilitate, dificultăți de atenție și concentrare, randament de lucru mult diminuat sentimente de vinovăție, uneori idei și tentative de sinucidere.

4. Psihoza postpartum

  • are un debut acut, în primele 2-3 zile după naștere și reprezintă o urgență psihiatrică datorită faptului că starea psihotică a mamei poate pune în pericol viața copilului.
  • simptome: halucinații (uneori voci care comandă uciderea copilului), idei delirante de persecuție, de vinovăție, irascibilitate, agresivitate, uneori tentative de sinucidere sau infanticid.

5. Depresia la menopauză

  • în preajma menopauzei nivelul hormonilor estrogeni scade tot mai mult până la dispariția acestora, ceea ce determină o serie de tulburări somatice și psihice, depresia fiind printre cele mai semnificative.
  • dispoziția este tristă, frecvent iritabilă, emoțiile oscilează frecvent, apar stări de plâns aparent nemotivate, oboseală, lipsă de energie, tulburări de atenție și concentrare, insomnii.

Surse:

Gleason, W. J. (1993). Mental disorders in battered women: An empirical study. Violence and victims, 8(1), 53.

Joukamaa, M., HeliöVaara, M., Knekt, P., Aromaa, A., Raitasalo, R., & Lehtinen, V. (2001). Mental disorders and cause-specific mortality. The British Journal of Psychiatry, 179(6), 498-502.

Riecher-Rössler, A. (2010). Prospects for the classification of mental disorders in women. European Psychiatry25(4), 189-196.

Add Comment