Părinții sunt oglinzile copiilor lor. Cu alte cuvinte, stilurile de parenting implică o transmitere involuntară a informațiilor. Părinții sunt mai transparenți decât cred și transmit valori, credințe, forme de exprimare emoțională, stiluri de comunicare și comenzi, printre altele. De-a lungul timpului, experții în psihologie și educație s-au concentrat pe stabilirea unor tipuri specifice de părinți. Trei stiluri parentale sunt introduse în literatură: autoritar, permisiv, democratic

PĂRINTELE AUTORITAR

• stabilește și impune reguli, fără a le explica
• oferă puțină susținere copilului
• foarte critic
• spune copilului doar ce vrea el să facă
• răspund la întrebările copiilor cu expresii rigide
• pedepsește drastic
• oferă puțină afecțiune

PĂRINTELE PERMISIV

• stabilește puține reguli
• slab control asupra copilului
• oferă libertate nelimitată
• permisivi asupra comportamentului copilului în diverse situații
• oferă copilului posibilitatea de a alege
• acceptă comportamentele rele fără a face multe comentarii
• incapabili să modifice un comportament inadecvat al copilului

PĂRINTELE DEMOCRATIC

• nu impune reguli, ci formulează și discută regulile cu copilul
• urmărește respectarea regulilor
• recompensează copilul pentru comportamentele bune
• oferă libertate limitată copilului
• respectă copilul și acordă o mare atenție nevoii de afectivitate a acestuia

Uneori, stilurile pot fi combinate astfel:

• Părintele calm – în situațiile dificile nu își pierde cumpătul.
• Părintele ,,suporter”- pune accentul pe încurajare, pe laudă și mult mai puțin pe critică.
• Părintele care vede dincolo de aparențe – pune în prim plan emoțiile și sentimentele copilului, nu acțiunile acestuia.
• Părintele fizic – se concentrează pe satisfacerea nevoilor fizice ale copilului.
• Părintele organizat – analizează foarte bine fiecare situație, de obicei este cu un pas înaintea copilului.
• Părintele lider – este părintele care transmite sarcini într-o manieră în care îl determină pe copil să coopereze cu plăcere.
• Părintele relaxat – nu încearcă să controleze toate aspectele din viața copilului.

Sursă:

www.edituradiana.ro