Copiii nu spun mereu în cuvinte că le este greu și cum îi citim printre rânduri?

De câte ori nu am auzit sau nu am spus chiar noi, ca părinți: „Dacă te doare ceva sau dacă ai o problemă, spune-mi!”? Sună logic pentru noi, adulții. Avem vocabularul necesar, înțelegem ce simțim și putem pune etichete pe anxietate, frustrare sau epuizare. Pentru un copil însă, lucrurile stau complet diferit. Copiii nu vin la noi să ne spună: „Mamă, tată, astăzi mă simt copleșit de presiunea de la școală și am o ușoară anxietate socială”. În schimb, copiii trăiesc ceea ce simt. Atunci când le este greu, emoțiile lor nu devin cuvinte, ci comportamente. Cum arată „Mi-e greu” în limbajul copiilor? Când un copil trece printr-o perioadă dificilă (stres, bullying, schimbări în familie, oboseală emoțională), el va trimite semnale de alarmă prin modurile în care se manifestă. Iată cele mai comune „traduceri”: – Agitație sau furie din senin: Un acces de furie pentru o cană de altă culoare nu este despre cană. Este despre un pahar plin cu emoții care s-a revărsat. – Regresie: Dacă un copil de 6 ani începe brusc să vorbească ca un bebeluș, vrea din nou în brațe non-stop sau reîncepe să aibă accidente nocturne, este un semn că caută siguranța perioadei în care totul era simplu. – Dureri fizice „imaginare”: „Mă doare burtica” sau „Mă doare capul” (mai ales dimineața, înainte de școală sau grădiniță) sunt adesea somatizări ale fricii sau anxietății. – Izolare și tăcere: Un copil care devine neobișnuit de cuminte, retras sau care refuză activitățile care îi plăceau, s-ar putea să fie, de fapt, deconectat din cauza unei suferințe. Ce putem face noi, adulții? Regula de aur: Înainte de a corecta un comportament, trebuie să ne conectăm cu emoția din spatele lui. 1. Priviți dincolo de suprafață: Când copilul trântește ușa sau țipă, nu o luați personal. Întrebați-vă: „Ce încearcă să îmi spună și nu știe cum?” 2. Creați un spațiu sigur: Evitați interogatoriile de tipul „Ce ai pățit?” imediat ce intră pe ușă. Oferiți-le timp, prezență fizică și îmbrățișări. 3. Numiți voi emoțiile pentru ei: „Văd că ești foarte supărat și agitat. Pare că ai avut o zi grea. Sunt aici dacă vrei doar să stăm împreună.” Copiii au nevoie să știe că sunt iubiți cel mai mult tocmai atunci când, prin comportamentul lor, par că „merită” cel mai puțin. Să fim noi traducătorii lor de care au atâta nevoie. Data viitoare când copilul tău „explodează” sau se închide în el, amintește-ți: are nevoie de o ancoră, nu de o judecată. Conectează-te cu el înainte de a-l corecta.