Cum definim atașamentul?

Este acea legătură emoțională de lungă durată cu un anumit individ, care se construiește încă din copilărie. Este foarte important pentru echilibru emoțional al copilului să dezvolte capacitatea de a se lega afectiv de alte persoane.

Sentimentul de legătură emoțională cu alte persoane oferă stabilitate și siguranță copiilor. Atunci când nu se dezvoltă suficient această abilitatea, de obicei, copiii prezintă o vulnerabilitate mai mare la stres.

Care sunt motivele pentru care atașamentul este important în viața copilului?

• Formarea încrederii în sine, acceptarea de sine
• Capacitatea de a forma relații viitoare stabile, sănătoase cu cei din jur
• Asigură o dezvoltare mentală sănătoasă copilului
• Influențează personalitatea copilului: dezvoltarea emoțională, dezvoltarea relațiilor intime stabile și echilibrate, dezvoltarea interacțiunilor sociale
• Influențează modul în care va reacționa în fața stresului, îngrijorării și frustrării

     În 1958, psihologul John Bowlby a fost primul care a studiat și a descris tipurile de atașament, teoriile sale fiind valabil și astăzi. În opinia sa, atașamentul are 4 caracteristici principale:

• Menținerea unei apropieri fizice în relația respectivă (dorința de a fi aproape de oamenii de care suntem atașați)
• Siguranța (revenirea la persoana de referință de care suntem atașați pentru a ne oferi confort și siguranță în fața unei amenințări sau frici)
• Un cadru sigur (persoana de care suntem atașați, de exemplu părintele, datorită situațiilor în care a fost atent și a răspuns nevoilor noastre, devine un cadru sigur ce ne permite explorarea mediului înconjurător)
• Stresul separării (stresul care apare în absența separării de persoana de care suntem atașați)

Care sunt tipurile de atașament cunoscute?

1. Stilul de atașament securizant:

Copiii cu un tip de atașament sigur sunt vizibil iritați atunci când pleacă părinții lor și sunt fericiți când aceștia se întorc. Când sunt speriați, vor căuta atenție la părinți, însă pot fi alinați și de alte persoane adulte.

Copiii cu acest tip de atașament își văd părintele ca pe un cadru sigur de unde au curaj să exploreze lumea în mod independent.

2. Stilul de atașament anxios:

Copiii cu un stil de atașament anxios simt o nevoie crescută de a se simți doriți, caută un sentiment de siguranță și se agață de părinți.

3. Stilul de atașament nesigur-ambivalent:

Copiii cu acest stil de atașament sunt suspicioși în fața străinilor, se întristează când sunt separați de părinte, dar nici nu se liniștesc atunci când acesta se întoarce.

Copiii cu un stil de atașament ambivalent dezvoltă anxietate, caută atenție, având nevoi emoționale mari, de cele mai multe ori, simt că nu primesc suficient

4. Stilul de atașament nesigur-evitant:

Copiii cu un tip de atașament evitant tind să-și evite părinții, mai ales după o perioadă mai mare de absență. Nu resping, neapărat, atenția unui părinte, însă nu caută să fie în contact cu aceștia.

                 

Tu care crezi că este stilul de atașament al copilului tău?

     Identificarea corectă a stilului de atașament al copilului ne ajută să răspundem în mod corespunzător nevoilor lui.

     Unul dintre obiectivele unui părinte este cel de a securiza atașamentul copilului. Astfel, copilul se va simți în siguranță să vină către părinte atunci când are nevoie de ajutor, dar se va simți și liber, sigur să exploreze în mod independent mediul înconjurător.

Recomandări pentru o dezvoltare armonioasă:

• Să sprijinim copilul în explorarea mediului înconjurător
• Să îi recunoaștem meritele, efortul
• Să răspundem în funcție de nevoile sale emoționale și de contact
• Să îi oferim independență
• Să înlocuim interzicerea unor lucruri/comportament cu argumentarea despre consecințele acestora
• Să construim o atmosferă relaxată acasă prin comunicare

Un stil de atașament anxios sau evitant conduce deseori către îngrijorări excesive, frustrări, neîncredere, iar prin Neurofeedback obtinem scaderea nivelului de agitație fizică, calmarea mentală ( creșterea atenției, reducerea furiei, a nivelului de frustrare) creșterea capacității de auto-control (scăderea impulsivității).

Terapia prin Neurofeedback, datorită capacității sale de inhibiție asupra răspunsurile emoționale de tipul luptă-fugi-îngheață, și-a dovedit eficiența atât în cazul tulburărilor emoționale, cât și în ceea ce privește reglarea afectelor și a atașamentului.