Somnul, visele și Neurofeedbackul

Somnul este o funcție a creierului iar Neuroterapia, îmbunătățește reglarea acestuia. Cercetările în neuroștiințe au demonstrat că persoanele cu dificultăți și tulburări de somn, au adesea o dereglare a undelor cerebrale.

Oamenii petrec o treime din viaţă dormind şi, de multe ori, visând.

Ce consideră cercetătorii?

Cercetătorii au considerat multă vreme că somnul şi visele au explicaţii diferite. Una dintre cele mai importante funcţii ale somnului, consolidarea amintirilor, se realizează prin visare.

Visele sunt considerate de către unii oameni de ştiinţă refulări sau „reluări” ale unor experienţe de peste zi şi de-a lungul timpului acestora li s-au dat o multitudine de interpretări.

Urmărind activitatea cerebrală pe electroencefalograme, s-a observat că în timpul somnului REM, creierul prezintă o activitate similară cu cea din starea de treaz, însă muşchii sunt inactivi, împiedicând astfel punerea în practică a viselor.

În ultimii ani, s-a descoperit că, pe lângă consolidarea amintirilor, somnul REM joacă un rol esenţial şi în dezvoltarea creativităţii umane.

Pe lângă ajutorul inestimabil pe care visele ni-l aduc în procesul de învăţare, ele oferă un alt avantaj important: ne ajută să trecem peste momentele dureroase din trecut.

Este eficient Neurofeedbackul?

Neurofeedback-ul este o metodă sigură și foarte eficientă pentru a ajuta probleme privind somnul, fără efecte secundare. Acesta organizează ritmurile de somn și stabilizează creierul în timpul schimbărilor rapide ale stării de somn. Există multe dificultăți de somn, care sunt legate de probleme în menținerea funcției cerebrale stabile în timpul acestor schimburi. Astfel putem enumera: transpirații nocturne, panică, migrene, convulsii, picior agitat.

Aceste probleme pot fi îmbunătățite prin Neurofeedback.

Add Comment