Tulburarea de panică

Tulburarea de panică, cu sau fără agorafobie, afectează o proporție semnificativă a populației. Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (1994) estimează că în fiecare an, 1,5–3,5% din populația globală va experimenta un spectru de simptome într-o perioadă scurtă de timp, constituind un atac de panică. Panica nu este limitată la populațiile clinice. Sondajele efectuate pe populații non-clinice arată că o proporție semnificativă a populației experimentează astfel de atacuri.

Comportamentul

Un atac de panică este urmat frecvent de o schimbare comportamentală menită să minimizeze posibilitatea unor atacuri similare în viitor. Această schimbare comportamentală poate lua forma evitării sau a unor precauții speciale. Mai mult, schimbările comportamentale pot deveni progresiv mai elaborate, dar și mai perturbatoare din punct de vedere emoțional și financiar. Natura cronică a tulburării înseamnă că aceste schimbări negative sunt de lungă durată și au un impact exponențial asupra calității vieții individului.

Ce spun cercetările?

Un factor care a demonstrat un potențial ca predictor al atacului de panică este sensibilitatea la anxietate (SA). Teoria examinează „diferențele individuale în ceea ce oamenii cred că li se va întâmpla atunci când experimentează anxietate” (Peterson & Reiss, 1992). Persoanele cu un nivel ridicat de sensibilitatea la anxietate, au o credință mai mare că simptomele de anxietate vor fi dăunătoare sau vor avea consecințe negative dincolo de disconfortul initial. În contrast, persoanele cu un nivel scăzut de sensibilitate la anxietate percep simptomele doar ca fiind neplăcute.

Cercetările susțin viziunea lui Reiss și McNally (1985) conform căreia un nivel ridicat de sensibilitate la anxietate poate preceda experimentarea unui atac de panică. Într-un eșantion de 425 de studenți, Donnell și McNally (1990) au descoperit că proporția subiecților care au raportat panică în categoria cu sensibilitate la anxietate ridicată a fost semnificativ mai mare (32,4%) decât în categoriile cu sensibilitate la anxietate scăzută și medie, dar 46 dintre subiecții cu sensibilitate la anxietate ridicată (68%), nu aveau un istoric de simptome de panică. Prin urmare, prezența unui nivel ridicat de sensibilitate la anxietate nu este determinată de experiențele anterioare cu simptome de panică imprevizibile.

Concluzii

În concluzie, sensibilitatea la anxietate este un marker semnificativ pentru predispoziția la simptome de panică, dar nu poate fi singurul factor care să explice dezvoltarea tulburării de panică pe termen lung. Această înțelegere poate ghida intervențiile viitoare și strategiile de prevenire pentru persoanele cu risc crescut de a dezvolta probleme de anxietate.

Plehn, K., & Peterson, R. A. (2002). Anxiety sensitivity as a predictor of the development of panic symptoms, panic attacks, and panic disorder: a prospective study. Journal of anxiety disorders, 16(4), 455-474.