Optimismul, adesea definit ca tendința de a aștepta rezultate pozitive sau de a privi lumea printr-o lentilă plină de speranță, a fost asociat mult timp cu o sănătate mintală mai bună. Mecanismele psihologice care stau la baza optimismului și impactul său asupra stării de bine au fost subiectul unor cercetări semnificative.

Studiile sugerează că optimismul nu este doar o trăsătură de personalitate, ci și o strategie cognitivă ce poate modela modul în care indivizii răspund provocărilor vieții, influențând reziliența emoțională, gestionarea stresului și sănătatea mintală în general.

Acest articol explorează fundamentele psihologice ale optimismului, influența acestuia asupra sănătății mintale și modul în care cultivarea optimismului poate contribui la o stare emoțională mai bună.

Psihologia optimismului

Optimismul este adesea înțeles în termeni psihologici ca un bias cognitiv, o lentilă prin care indivizii interpretează și procesează informațiile despre mediul lor și viitorul lor. Psihologii fac de obicei distincția între optimismul dispozițional și optimismul învățat. Optimismul dispozițional se referă la așteptarea stabilă, asemănătoare unei trăsături, că vor apărea rezultate favorabile, în timp ce optimismul învățat este abilitatea de a cultiva o perspectivă pozitivă prin experiență și restructurare cognitivă.

1. Optimismul dispozițional și biasurile cognitive

Optimismul dispozițional este o trăsătură de personalitate care reflectă tendința unui individ de a aștepta rezultate favorabile în viață (Carver et al., 2010). Această formă de optimism este adesea asociată cu niveluri mai ridicate de stimă de sine, strategii de coping mai bune în fața adversităților și un sentiment general de bine.

Teoria biasurilor cognitive susține că optimistii tind să se concentreze asupra aspectelor pozitive ale situațiilor și să minimalizeze riscurile sau rezultatele negative posibile (Scheier & Carver, 1985). Acest bias ajută indivizii să facă față provocărilor vieții cu mai multă ușurință, protejându-i de sentimentele de neajutorare sau anxietate.

2. Optimismul învățat și reîncadrarea cognitivă

Optimismul învățat, un concept introdus de psihologul Martin Seligman, se referă la abilitatea de a dezvolta o perspectivă mai optimistă prin reîncadrarea cognitivă. Potrivit lui Seligman (1991), indivizii pot să își schimbe modelele de gândire de la pesimiste la optimiste prin recunoașterea și schimbarea tiparelor de gândire negative.

Această schimbare implică identificarea gândurilor negative automate care apar în fața obstacolelor și înlocuirea lor cu perspective mai echilibrate și pozitive.

Tehnicile de terapie cognitiv-comportamentală (TCC), care pun accent pe restructurarea cognitivă, sunt adesea folosite pentru a ajuta indivizii să cultiveze o mentalitate mai optimistă, mai ales atunci când se confruntă cu depresie sau anxietate.

Influența optimismului asupra sănătății mintale

Impactul optimismului asupra sănătății mintale este semnificativ, fiind asociat cu niveluri mai scăzute de stres, simptome reduse de depresie și o mai mare reziliență în fața adversităților. Cercetările sugerează că optimismul joacă un rol critic în modul în care indivizii fac față stresorilor și provocărilor vieții, influențând atât sănătatea fizică, cât și cea mintală.

1. Optimismul și reducerea stresului

Indivizii optimiști tind să experimenteze nivele mai scăzute de stres perceput în comparație cu pesimiștii. Un motiv pentru această diferență este faptul că optimistii sunt mai predispuși să adopte strategii proactive de coping, cum ar fi rezolvarea problemelor și căutarea suportului social atunci când se confruntă cu provocări (Nes & Segerstrom, 2006). În schimb, indivizii pesimiști sunt mai predispuși să rumeze asupra problemelor lor, ceea ce agravează sentimentele de stres și neajutorare. Studiile au arătat că optimismul ajută la atenuarea efectelor stresului prin cultivarea unui sentiment de control și autonomie în fața situațiilor stresante (Carver et al., 2010).

2. Optimismul și depresia

Numeroase studii au demonstrat că optimismul este invers proporțional cu simptomele depresiei. Optimiștii sunt mai puțin susceptibili să experimenteze sentimente cronice de tristețe și disperare, simptome-cheie ale depresiei. Un studiu realizat de Chang (2001) a constatat că indivizii cu un nivel mai ridicat de optimism au prezentat un număr mai mic de simptome depresive și aveau o probabilitate mai mare de a se recupera mai rapid din episoadele depresive.

Acest lucru se datorează faptului că optimismul promovează mecanisme de coping adaptative, cum ar fi căutarea suportului social sau angajarea într-un dialog pozitiv cu sine, care ajută la atenuarea impactului emoțional și psihologic al stresului.

3. Optimismul și reziliența

Optimismul este strâns asociat cu reziliența—abilitatea de a reveni în urma adversității. Optimiștii tind să abordeze provocările cu o mentalitate ce pune accent pe creștere personală și învățare, în loc să privească obstacolele ca pe niște dificultăți de netrecut. Această mentalitate le permite să mențină motivația și perseverența în fața dificultăților (Bonanno, 2004). Cercetările privind reziliența au arătat că indivizii care posedă o perspectivă mai optimistă sunt mai capabili să se adapteze la evenimentele stresante din viață și să se recupereze mai rapid din traume. Așteptările pozitive ce vin odată cu optimismul servesc ca un tampon împotriva impactului psihologic al adversității, promovând starea de bine emoțională și sănătatea mintală.

4. Modelul biopsihosocial: cum influențează optimismul corpul și mintea

Modelul biopsihosocial al sănătății sugerează că factorii biologici, psihologici și sociali contribuie la starea generală de bine a unui individ. Optimismul influențează acest model în mai multe moduri. Psihologic, optimismul este asociat cu o mai bună reglare emoțională, un nivel mai ridicat de stimă de sine și un sentiment mai mare de control asupra propriei vieți.

Din punct de vedere biologic, indivizii optimiști tind să aibă niveluri mai scăzute de cortizol, un hormon asociat cu stresul, și sunt mai puțin predispuși la boli cronice, cum ar fi afecțiunile cardiovasculare (Scheier et al., 1999). Social, optimiștii sunt mai predispuși să se implice în interacțiuni sociale pozitive și au rețele de suport social mai puternice, ceea ce le sporește sănătatea mintală.

Bibliografie

Bonanno, G. A. (2004). Loss, trauma, and human resilience: Have we underestimated the human capacity to thrive after extremely aversive events? American Psychologist, 59(1), 20–28.

Carver, C. S., Scheier, M. F., & Segerstrom, S. C. (2010). Optimism. Clinical Psychology Review, 30(7), 879–889.

Chang, E. C. (2001). Optimism and distress in response to daily stressors: The role of coping and social support. Journal of Clinical Psychology, 57(10), 1125–1138.

Emmons, R. A., & McCullough, M. E. (2003). Counting blessings versus burdens: An experimental investigation of gratitude and subjective well-being in daily life. Journal of Personality and Social Psychology, 84(2), 377–389.

Goyal, M., et al. (2014). Meditation programs for psychological stress and well-being: A systematic review and meta-analysis. JAMA Internal Medicine, 174(3), 357–368.

Nes, L. S., & Segerstrom, S. C. (2006). Dispositional optimism and coping: A meta-analytic review. Personality and Social Psychology Review, 10(3), 235–251.

Scheier, M. F., & Carver, C. S. (1985). Optimism, coping, and health: Assessment and implications of generalized outcome expectancies. Health Psychology, 4(3), 219–247.

Scheier, M. F., Carver, C. S., & Bridges, M. W. (1999). Distinguishing optimism from neuroticism (and Trait Anxiety, Self-Mastery, and Self-Esteem): A Reaffirmation of the Role of Optimism in Mental Health. Journal of Personality and Social Psychology, 76(5), 1242-1257.

Seligman, M. E. P. (1991). Learned optimism: How to change your mind and your life. Vintage.