Enmeshment – fuziunea emoțională cu părintele

Conform lui Barber (1996), enmeshmentul reprezintă anumite tipare de relații familiale, care facilitează fuziunea psihologică și emoțională dintre membrii familiei și care ne pot inhiba maturizarea psihologică. Emneshmentul își are rădăcinile în manipulare și control. Cu alte cuvinte, copilul nu-și dobândește niciodată independența emoțională față de părinți.

Enmeshmentul este o stare disfuncțională în care între doi oameni nu există granițe distincte.

Familiile tradiționale sunt caracterizate de un nivel de intimitate emoțională care este  adesea considerat constrângător. Astfel de familii folosesc de obicei manipularea sub forma unor manifestări excesive, dar superficiale, de dragoste și loialitate din partea familiei.

Fuziunea emoțională se poate manifesta atât voluntar cât și involuntar. Enmeshmentul voluntar apare atunci când părinții au fost supuși unui control permanent în copilărie și, devenind părinți la rândul lor, fie au considerat că așa este bine, fie cred că dacă ei au trecut prin asta și copilul lor trebuie să treacă prin acel lucru. Fuziunea involuntară apare atunci când părinții cred că fac ceea ce este corect pentru copiii lor și sunt atât de hotărâți să îi protejeze de pericole încât nu își dau seama că restricționează dreptul la autonomie al copiilor lor.

Copiii care cresc cu modele de fuziune cu părinții lor nu își dezvoltă un sentiment stabil de identitate, învață că nu au nicio putere sau control în interacțiunile cu ceilalți și că exprimarea autonomiei este lipsită de sens și au tendința de a dezvolta tulburări de anxietate și depresie. De asemenea, ei tind să experimenteze o vinovăție cronică atunci când nu urmează prescripțiile părinților, o teamă exagerată de respingere, negarea propriilor nevoi, adesea confundată cu teama de angajament, și izolarea de ceilalți.

Această legătură disfuncțională poate fi depășită și soluționată dacă este identificată la timp, recunoscută de ambele părți implicate și dacă acestea doresc să reconstruiască relația lor într-una funcțională.

Surse:

Barber, B. K., & Buehler, C. (1996). Family cohesion and enmeshment: Different constructs, different effects. Journal of Marriage and the Family, 433-441.

Garber, B. D. (2011). Parental alienation and the dynamics of the enmeshed parent–child dyad: Adultification, parentification, and infantilization. Family Court Review49(2), 322-335.

Segrin, C., Woszidlo, A., Givertz, M., Bauer, A., & Taylor Murphy, M. (2012). The association between overparenting, parent‐child communication, and entitlement and adaptive traits in adult children. Family Relations61(2), 237-252.

Add Comment