
Despărțirea nu este ușoară, iar atunci când sunt implicați copiii, divorțul devine o situație deosebit de sensibilă atât pentru părinți, cât și pentru copii, având uneori un impact neașteptat asupra lor.
Ce sentimente pot apărea la copii?
- Se simt furioși
Copiii se pot simți supărați, furioși din cauza divorțului, căci întreaga lor lume se schimbă fără să aibă multe contribuții.
Furia poate să apară la orice vârstă, dar este prezentă în special la copiii și adolescenții de vârstă școlară. Aceste emoții pot apărea din sentimente de abandon sau de pierdere a controlului. Ea poate fi îndreptată și spre propria persoana, deoarece unii copii se învinovățesc de divorțul părinților.
2. Se pot retrage social
Copilul poate deveni mai timid sau anxios. Poate apărea frica de situații sociale, precum petrecerea timpului cu prietenii sau participarea la diverse evenimente.
Totodată, și o stimă de sine mai scăzută este asociată cu divorțul. Atfel, este importantă creșterea încrederii copilului și redirecționarea dialogului interior.
3. Situația școlară ar putea fi afectată
Din punct de vedere școlar, se poate să apară o regresie și chiar un risc mai mare de abandon școlar. Există mai multe explicații pentru această legătură precum sentimentul copilului că este neglijat, tristețea sau chiar distragerea cauzată de conflictul dintre părinți.
4. Simt anxietatea de separare
Anxietatea de separare se poate manifesta printr-un plâns facil și frecvent. Unii copii au nevoie de o rutină precum notarea zilelor de vizită într-un calendar pentru a reduce incertitudinea.
5. Regresie comportamentală
Copiii mici și preșcolari cu vârsta între 18 luni și 6 ani pot prezenta o regresie comportamentală revenind la enurezis, sugerea degetului și crize de furie.
Această regresie este un semn al stresului crescut resimțit de copil. În această situație, este recomandat să securizați copilul și să păstrați o consecvență cât mai mare în mediul său.
6. Tiparele de somn și mâncare se pot schimba
Un studiu din 2019 pune întrebarea dacă copiii poartă sau nu greutatea divorțului. S-a constatat că indicele de masă corporală (IMC) nu are un impact imediat. În schimb, pe parcursul timpului, IMC-ul copiilor a căror părinți au trecut prin divorț crește semnificativ. Acest impact a fost obervat în special la copiii care experimentează separarea înainte de a împlini vârsta de 6 ani.
Copiii din majoritatea grupelor de vârstă se confruntă și cu probleme de somn (coșmaruri, credința în monștri) care pot provoca anxietate în jurul orei de culcare.
7. Ei pot alege unul dintre părinți
Atunci când părinții se ceartă, copiii trec printr-un conflict de loialitate. Ei se simt blocați la mijloc, fără să știe dacă ar trebui să fie de partea unui părinte în detrimetrul celuilalt.
Conflictul de loialitate poate deveni și mai pronunțat pe parcursul timpului, conducând în cele din urmă și la o întrerupere totală a contactului cu unul dintre părinți.
8. Depresie
În timp ce inițial copilul se poate simți defavorizat sau trist în legătura cu divorțul părinților, pe parcursul timpului ei devin mai expuși riscului de a dezvolta depresie, fiind uneori expuși unui risc mai mare de amenințări sau tentative de sinucidere.
Le spunem copiilor despre divorț?
Nu există nicio cale de a ocoli, într-adevăr este greu să discutăm, dar până în punctul în care le comunicăm, ne gândim și vorbim despre asta de nenumărate ori.
Această situație ne poate face să ne simțim copleșiți, dar este important să ne reamintim că uneori, este cea mai bună decizie atât pentru noi, cât și pentru familie. Ceea ce este important e să planificăm și, ulterior, să monitorizăm semnele de avertizare pentru a asigura confortul emoțional al copilului.
Add Comment