Pentru mulți dintre noi, cuvântul „feedback” stârnește emoții negative: teamă, anxietate, rușine sau chiar furie. Deși feedback-ul este esențial pentru dezvoltarea personală și profesională, modul în care îl primim și îl oferim poate fi profund influențat de experiențele noastre trecute și de nevoile emoționale prezente.

În general, feedback-ul ne sperie — și nu fără motiv. Adesea, a fost livrat într-o formă agresivă sau critică, ca o armă care rănește, nu ca un instrument care ajută. În aceste condiții, reacțiile noastre devin instinctive: ne apărăm (luptă) sau evităm situația (fugă).

1. Tendința de a ne victimiza

O reacție comună la feedback este sentimentul că „nimeni nu poate înțelege prin ce trec”. Avem impresia că experiențele noastre sunt unice și imposibil de cuprins de către ceilalți, mai ales dacă nu au trecut prin exact aceleași lucruri.

Această victimizare apare, de cele mai multe ori, dintr-o senzație profundă de neputință și lipsă de speranță. În acest caz, căutăm mai degrabă atenție și compasiune, nu soluții reale. Astfel, feedback-ul ajunge să fie perceput nu ca o mână întinsă, ci ca o altă amenințare.

Este important să înțelegem că, uneori, o persoană poate oferi o perspectivă valoroasă chiar dacă nu a trecut prin exact aceleași circumstanțe. A accepta acest lucru este un pas important spre maturizare emoțională.

2. Confundăm empatia cu feedback-ul

Foarte des, atunci când trecem printr-o situație dificilă, avem nevoie, în primul rând, de empatie – adică de sprijin emoțional, de cineva care să ne asculte și să ne înțeleagă.

Totuși, cerem feedback, dar în realitate căutăm consolare. Sau, dimpotrivă, vrem soluții clare, dar interlocutorul ne oferă doar validare emoțională. Această confuzie între empatie și feedback creează frustrări de ambele părți.

Pentru o comunicare eficientă, este esențial să ne clarificăm:
➡️ Avem nevoie să fim înțeleși?
➡️ Sau dorim sugestii pentru a rezolva o problemă?

3. Reacționăm cu „Da, dar…”

Una dintre cele mai subtile forme de respingere a feedback-ului este replica: „Da, dar…”. Deși, teoretic, cerem ajutor, în practică, refuzăm orice perspectivă care nu se aliniază cu viziunea noastră.

Această atitudine trădează o nevoie profundă de a ne proteja convingerile, care devin parte din identitatea noastră. Orice observație sau sugestie este interpretată ca un atac personal, nu ca o oportunitate de creștere. În loc să ascultăm activ și să analizăm, transformăm schimbul de idei într-un conflict de opinii.

Pentru a evita această capcană, este util să exersăm ascultarea reală – nu cu scopul de a răspunde, ci cu scopul de a înțelege.

4. Teama de reacții emoționale puternice

Un alt obstacol major în calea deschiderii față de feedback este frica de propriile reacții emoționale. Ne este teamă că nu vom reuși să ne controlăm: că vom plânge, că ne vom înfuria sau că vom părea slabi în fața celorlalți.

Această nesiguranță este firească, mai ales dacă feedback-ul atinge puncte sensibile. Însă abilitatea de a primi și oferi feedback constructiv este o competență care se învață, nu un talent înnăscut.

Este nevoie de răbdare, exercițiu și reflecție pentru a dezvolta un mod sănătos de a gestiona emoțiile generate de critică sau sugestii de îmbunătățire.

Cum oferim feedback constructiv?

Feedback-ul este eficient atunci când este livrat cu empatie, claritate și intenție pozitivă. Iată câteva principii esențiale:

🔹 Dezvoltă empatia – Pune-te în locul celuilalt: „Cum aș vrea să-mi fie spus acest lucru?”

🔹 Concentrează-te pe comportamente, nu pe persoană – Evită generalizările („Ești nepăsător”) și oferă exemple specifice („Am observat că ai întârziat la ultimele două întâlniri”).

🔹 Fii clar și blând – Tonul face diferența între un sfat bine primit și o critică respinsă.

🔹 Oferă soluții, nu doar probleme – Feedback-ul eficient vine la pachet cu sugestii de îmbunătățire.

🔹 Alege momentul potrivit – Asigură-te că interlocutorul este disponibil emoțional și mental pentru o astfel de conversație.

Concluzie

Frica de feedback nu este un semn de slăbiciune, ci o reacție umană la experiențe anterioare dureroase sau la nesiguranță interioară. Însă, prin conștientizare, clarificarea nevoilor și exercițiu constant, putem învăța să transformăm feedback-ul dintr-un dușman într-un aliat al dezvoltării noastre.

În cele din urmă, nu feedback-ul doare, ci modul în care îl percepem sau în care este transmis. Cu mai multă empatie, răbdare și comunicare autentică, putem construi punți în loc de ziduri – atât în relația cu ceilalți, cât și în relația cu noi înșine.