O emoție care apare atunci când vorbim despre limitele și aplicarea lor unui copil, este vinovăția. Uneori ne simțim vinovați că am stabilit limite, dar ceea ce ele reprezintă cu adevărat este dovada de iubire pe care o manifestăm asupra celuilalt.

Atunci când se stabilesc reguli pentru copii, acestea ar trebui adaptate vârstei și stadiului lor de dezvoltare și este recomandat să păstrăm un echilibru, astfel încât să nu fim nici în zona de rigiditate, nici în cea prea permisivă. Este vorba de acelaşi sentiment de siguranţă – ştie la ce să se aştepte, ştie care sunt consecinţele, înţelege ce este permis şi ce nu. Important este să i se şi explice de ce s-au stabilit regulile respective, care este rolul lor. Copilul va înţelege aşteptările celorlalţi, valorile care contează pentru ei, că trebuie să se protejeze de pericol, va învăţa să fie stăpân pe el însuşi, să se autocontroleze (având la îndemână repere) și să fie responsabil.

Din perspectiva neuroștiinței, creierul este alcătuit din două părți, care lucrează împreună pentru a ne ajuta să ne atingem obiectivele și să rezolvăm diferite provocări. Cele două emisfere au caracteristici diferite: emisfera stângă este responsabilă pentru gândirea logică și rațională, în timp ce emisfera dreaptă (dominantă în primii trei ani de viață) controlează emoțiile, senzațiile, limbajul non-verbal, comunicarea și experiența.

Înțelegând modul în care funcționează creierul copilului, ne putem conecta la emisfera activă în acel moment, iar acest lucru nu înseamnă ca adultul să fie manipulat și să întărească comportamentul negativ, ci să coopereze. Astfel, copilul poate fi mult mai receptiv atunci când emisfera stângă a creierului, cea care este responsabilă de gândirea logică și rațională, este activă din nou, iar acest lucru se poate face după ce copilul s-a liniștit. Pe scurt, atunci când un copil este supărat, logica adesea nu funcționează până când nu sunt satisfăcute nevoile emoționale ale emisferei cerebrale drepte. Pentru a face acest lucru, este util să validați sentimentele copilului, să recunoașteți emoțiile, să arătați empatie, să ascultați activ și să vorbiți pe un ton calm.

Cum stabilim niște limite sănătoase?

Alegem un moment potrivit pentru a comunica limitele, după ce ne asigurăm că nevoile de bază ale copilului, precum și cele emoționale, au fost satisfăcute. Adaptăm limbajul la nivelul de înțelegere al copilului și explicăm informațiile într-un mod pe care acesta îl poate înțelege. Stabilim limite clare, dar încurajăm independența și adoptăm o disciplină de susținere mai degrabă decât punitivă. Suntem consecvenți în ceea ce privește respectarea regulilor.

Copiii nu trebuie să perceapă aceste limite sau reguli ca pe o pedeapsă, ci ca pe niște criterii firești, care le ofere direcții până unde au voie să meargă pentru a putea fi în siguranță, oferindu-le un autocontrol crescut, responsabilitate pentru propria stare de bine, o toleranță ridicată la frustrare, posibilitatea de a alege și o bună valorizare a relațiilor.

Surse:

Koestner, R., Ryan, R. M., Bernieri, F., & Holt, K. (1984). Setting limits on children’s behavior: The differential effects of controlling vs. informational styles on intrinsic motivation and creativity. Journal of personality, 52(3), 233-248.

Siegel, D.J., Bryson, T.P. (2017). Creierul copilului tău: 12 strategii revoluționare de dezvoltare unitară a creierului copilului tău. București: Editura For You

Spyrou, S. (2011). The limits of children’s voices: From authenticity to critical, reflexive representation. Childhood, 18(2), 151-165.