Figura paternă ocupă un loc central în dezvoltarea copilului, completând rolul matern și oferind o sursă distinctă de securitate emoțională, structură și validare. Dacă, în mod tradițional, mama era privită ca principal responsabil pentru creșterea copilului, cercetările moderne din psihologie și științele sociale au evidențiat în mod repetat importanța tatălui în evoluția socio-emoțională și cognitivă a copiilor (Lamb, 2010).

Pentru fete, relația cu tatăl are o valoare particulară: el devine primul model masculin semnificativ, influențând atât felul în care acestea se percep pe ele însele, cât și modul în care își vor construi relațiile viitoare cu ceilalți, mai ales cu partenerii de viață (Grossmann et al., 2002).

În situațiile în care tatăl este absent, fie prin lipsa fizică (divorț, abandon, migrație, deces), fie prin lipsa implicării emoționale (prezență fizică, dar distanță afectivă și lipsă de interes), dezvoltarea psihologică a fetelor poate fi marcată de dificultăți semnificative.

1. Absența paternă și teoria atașamentului

Teoria atașamentului, formulată de John Bowlby, subliniază importanța relațiilor timpurii stabile și consistente pentru formarea unui „model intern de lucru” prin care copilul își structurează percepția despre sine și despre ceilalți (Bowlby, 1988). În cazul fetelor care cresc cu tați absenți, riscul de a dezvolta un atașament nesigur sau dezorganizat este crescut.

Atașamentul securizant se formează atunci când figura parentală este disponibilă emoțional, receptivă la nevoile copilului și predictibilă în comportamente. Absența tatălui rupe acest tipar, generând fie anxietate (frica de abandon și dorința excesivă de aprobare), fie evitarea intimității emoționale (dificultăți în stabilirea de relații apropiate).

Studiile longitudinale arată că absența paternă în primii ani de viață se corelează cu o probabilitate mai mare de probleme de reglare emoțională și de autoreglare a comportamentului (Grossmann et al., 2002).

2. Impact asupra stimei de sine și identității personale

Un tată prezent și implicat transmite fiicei mesaje subtile despre valoarea ei personală și despre faptul că este demnă de respect, iubire și sprijin. În lipsa acestui feedback, fetele dezvoltă adesea o stimă de sine fragilă, marcată de nesiguranță și îndoială (Amato & Gilbreth, 1999).

De asemenea, tatăl joacă un rol cheie în conturarea identității feminine. Relația tată–fiică influențează percepțiile acesteia despre feminitate, atractivitate și valoare personală. În familiile cu tați absenți, se observă frecvent dificultăți în formarea unei identități clare, cu risc de confuzie și vulnerabilitate la presiunile sociale (Mandara et al., 2005).

În plus, lipsa validării paterne poate favoriza tendința de a căuta confirmare constantă în exterior, ceea ce sporește vulnerabilitatea la relații toxice sau abuzive. Fetele pot învăța să tolereze lipsa de atenție sau chiar respingerea, deoarece acestea reflectă tiparele relaționale trăite în copilărie.

3. Influența asupra relațiilor interpersonale și romantice

Absența tatălui afectează modul în care fiicele percep și stabilesc relații cu ceilalți, în special cu bărbații. Ellis și colaboratorii (2003) au arătat că fetele care au crescut fără tată prezintă un risc mai ridicat de debut sexual timpuriu și de relații instabile. Explicația propusă de cercetători se leagă de ipoteza „strategiilor de reproducere”: absența tatălui semnalează, în mod implicit, lipsa de sprijin pe termen lung, ceea ce determină fetele să adopte strategii orientate spre relații mai scurte și mai puțin stabile.

Pe plan psihologic, lipsa tatălui poate duce la o căutare compulsivă a atenției masculine, ca modalitate de a compensa golul emoțional din copilărie. În același timp, există și cazuri opuse, în care fiicele cu tați absenți devin excesiv de independente și evită intimitatea emoțională, pentru a nu retrăi experiența abandonului.

4. Consecințe emoționale și comportamentale

Numeroase cercetări indică faptul că absența tatălui crește vulnerabilitatea fetelor la tulburări emoționale precum depresia și anxietatea (Flouri & Buchanan, 2003). Lipsa sprijinului emoțional patern, dublată adesea de presiunea asupra mamei de a acoperi toate rolurile parentale, contribuie la un climat familial mai stresant, ceea ce amplifică riscul de probleme de sănătate mintală.

Comportamentele externalizante -impulsivitatea, agresivitatea, dificultățile de control emoțional – sunt, de asemenea, mai frecvente la fetele care cresc cu tați absenți (Mandara et al., 2005). În plus, acestea prezintă o probabilitate mai mare de abandon școlar, consum de substanțe și dificultăți de adaptare socială (Amato & Gilbreth, 1999).

5. Diferența dintre absența fizică și cea emoțională

Este important de făcut distincția între tatăl complet absent fizic (divorț, abandon, deces) și tatăl prezent fizic, dar indisponibil emoțional.

• Absența fizică creează o ruptură vizibilă și ușor de înțeles pentru copil, dar lasă adesea loc unei idealizări a tatălui absent. Fiicele pot dezvolta fantezii despre „cum ar fi fost dacă” și pot interioriza sentimente de respingere sau vinovăție.
• Absența emoțională este mai subtilă și adesea mai dăunătoare: tatăl este prezent, dar neimplicat, rece, critic sau distant. În acest caz, copilul învață că prezența fizică nu garantează afecțiune și că nevoile emoționale pot rămâne constant nesatisfăcute. Acest tip de experiență se corelează cu tulburări de atașament și cu dificultăți severe de încredere în relațiile adulte (Grossmann et al., 2002).

6. Tatăl ca factor de protecție și rolul intervențiilor

Pe de altă parte, numeroase studii subliniază rolul protector al implicării paterne. Atunci când tatăl este prezent și disponibil, fiicele dezvoltă un nivel mai ridicat de reziliență, rezultate școlare mai bune și o adaptare socială sănătoasă (Flouri & Buchanan, 2003).

Intervențiile psihologice destinate fetelor care cresc cu tați absenți trebuie să se axeze pe:

• dezvoltarea stimei de sine și a autonomiei personale,
• restructurarea tiparelor relaționale nesănătoase,
• promovarea unor relații sigure cu alte figuri adulte de atașament (mentori, profesori, terapeuți),
• crearea unor contexte familiale și comunitare de sprijin.

Concluzii

Relația tată–fiică reprezintă un pilon fundamental în dezvoltarea psihologică a fetelor. Atunci când tatăl lipsește, fie prin absență fizică, fie prin distanță emoțională, consecințele se reflectă în structura identitară, stima de sine, calitatea relațiilor interpersonale și vulnerabilitatea emoțională.

Deși efectele negative sunt bine documentate, existența unor factori de protecție, precum sprijinul matern, prezența altor figuri de atașament și intervențiile psihologice timpurii, poate atenua impactul absenței paterne. Înțelegerea acestei problematici este esențială pentru psihologi, educatori și factori de decizie socială, astfel încât să se dezvolte politici și programe care să susțină dezvoltarea armonioasă a fetelor.

Bibliografie

• Amato, P. R., & Gilbreth, J. G. (1999). Nonresident fathers and children’s well‐being: A meta‐analysis. Journal of Marriage and the Family, 61(3), 557–573.
• Bowlby, J. (1988). A secure base: Parent-child attachment and healthy human development. New York: Basic Books.
• Ellis, B. J., Bates, J. E., Dodge, K. A., Fergusson, D. M., Horwood, L. J., Pettit, G. S., & Woodward, L. (2003). Does father absence place daughters at special risk for early sexual activity and teenage pregnancy? Child Development, 74(3), 801–821.
• Flouri, E., & Buchanan, A. (2003). The role of father involvement and mother involvement in adolescents’ psychological well-being. British Journal of Social Work, 33(3), 399–406.
• Grossmann, K., Grossmann, K. E., Fremmer-Bombik, E., Kindler, H., Scheuerer-Englisch, H., & Zimmermann, P. (2002). The uniqueness of the child–father attachment relationship: Fathers’ sensitive and challenging play as a pivotal variable in a 16‐year longitudinal study. Social Development, 11(3), 301–337.
• Lamb, M. E. (2010). The role of the father in child development (5th ed.). Hoboken, NJ: Wiley.
• Mandara, J., Murray, C. B., & Joyner, T. N. (2005). The impact of fathers’ absence on African American adolescents’ gender role development and psychological adjustment. Sex Roles, 53(3-4), 2