Ce este somatizarea și cum ne ajută Neurofeedback-ul?

Psihosomatica este știința care se ocupă cu înțelegerea influenței evenimentelor mentale și emoționale asupra corpului. Ea studiază influența dintre gândurile noastre și afecțiunile fizice.

Somatizarea este un fenomen care poate apărea în viața fiecăruia dintre noi. Relația dintre minte și corp este automată și involuntară. Fiecare emoție pe care o simțim are un corespondent fizic.

Pacienții cu tulburări somatice au dificultăți în a-și exprima emoțiile și au tendința de a-și folosi corpul pentru a face acest lucru. Fiecare simptom somatic poate fi înțeles ca o expresie simbolică a unui conflict inconștient nerezolvat în limbajul corporal. Conflictul produce emoții dureroase, pe care pacientul trebuie să le refuze, să le nege și să le traducă în simptome. Persoanele cu această afecțiune sunt intens preocupate de simptomele fizice negative pe care le resimt, solicită în mod repetat expertiză și analiză medicală, încearcă să își justifice starea prin prezența unei tulburări de somatizare și resping adesea explicațiile psihologice.

Tulburările de somatizare sunt tulburări care debutează înainte de vârsta de 30 de ani, persistă timp de mai mulți ani și sunt caracterizate de o combinație de mai multe simptome: durere (de cap, abdomen, spate, articulații, piept, dureri în cursul menstruației sau a raportului sexual)

  • simptome gastrointestinale (greață, diaree, vărsături)
  • sexuale (indiferență sexuală, disfuncție erectilă, menstruație neregulată)
  • pseudoneurologice (detreriorarea echilibrului, paralizie, retenție de urină, halucinații, crize epileptice, simptome disociative)

Diagnosticul se realizează astfel:

  • Prin excluderea altor cauze medicale generale
  • Decelarea simptomelor psihosomatice de afecțiunile organice independente, justificabile medical
  • Excluderea suspiciunii de schizofrenie

Specialiștii spun că atunci când acumularea de emoții depășește pragul de rezistență, aceste descărcări emoționale ajung în planul fizic și încep să apară tot felul de afecțiuni fizice, de la ușoare la foarte grave. Gravitatea bolii depinde de natura și de intensitatea emoțiilor și de perioada de timp în care acestea au fost acumulate, iar pentru ca boala să se transfere în planul fizic poate dura mai mulți ani. Există cinci emoții principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice:

  1. Furia – se manifestă în plan fizic la nivelul ficatului, capului, spatelui.
  2. Frica – se manifestă la nivelul stomacului, zonei lombare, și la nivelul gâtului.
  3. Rușinea – afectează pielea, stomacul, picioarele, coloana vertebrală.
  4. Incapacitatea de a ierta– slăbește sistemul imunitar, inima.
  5. Nesiguranța – se manifestă la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, umerilor, gâtului.

Conform cercetătorilor, un prim ajutor în tratarea tulburării, ar fi tratamentul medicamentos psihiatric, însă acesta nu rezolvă problema, dacă nu se realizează și vindecarea psihicului.

Un ajutor emoțional în calmarea simptomelor îl reprezintă psihoterapia, însă necesită mult timp și motivație din partea pacientului, de aceea neuroștiința ne vine în ajutor cu terapia Neurofeedback.

Prin ședințele de terapie Neurofeedback, care presupun reglarea activității creierului în zonele afectate, se reduc semnificativ simptomele deranjate, iar capacitatea funcțională a persoanei va fi îmbunătățită.

Surse:

Dantzer, R. (2005). Somatization: a psychoneuroimmune perspective. Psychoneuroendocrinology, 30(10), 947-952.

Kellner, R. (1990). Somatization: Theories and research. The Journal of nervous and mental disease178(3), 150-160.

Lipowski, Z. J. (1988). Somatization: the concept and its clinical application. Am J Psychiatry145(11), 1358-1368.

Add Comment