Sindromul picioarelor neliniștite mai este numit și boala Willis Ekbom, este o tulburare de somn care provoacă un impuls puternic de a mișca picioarele. Acest impuls poate fi însoțit de senzații la nivelul membrelor (mâncarime, durere, senzația de arsură).
Statisticile arată că 8-10 % din populație suferă de această afecțiune. Sindromul poate afecta orice persoană, indiferent de vârstă, sex sau stare generală de sănătate. Inclusiv copiii pot avea sindromul picioarelor neliniștite. Conform Cleveland Clinic, cei mai afectați sunt adulții mai în vârstă, femeile fiind mai predispose decât bărbații.
Durerea de picioare sau senzațiile neplăcute provocate de această afecțiune, se manifestă în general în zona gambei, dar pot apărea în orice punct dintre coapsă și gleznă. Persoana care are sindromul picioarelor neliniștite are o senzație neplăcută (neliniște, furnicături, pișcături, arsură) la nivelul picioarelor și uneori în brațe.
Există studii care susțin că afecțiunea este cauzată de un dezechilibru al dopaminei la nivelul creierului, pentru că acesta controlează mișcarea musculară. Alte cauze pot fi moștenirea genetică sau o serie de dezechilibre hormonale, cum ar fi sarcina. Afecțiuni asociate ale sindromului picioarelor neliniștite pot fi neuropatia periferică, boala Parkinson, deficitul de fier sau insuficiența renală.
Deși nu este o afecțiune care are un impact profund asupra sănătății noastre, sindromul picioarelor neliniștite poate deveni neplăcut dacă ajunge să ne afecteze într-o mare măsură somnul.
Neurofeedback-ul vine în ajutorul nostru, iar prin ședințele efectuate se reduc semnificativ simptomele deranjate, iar capacitatea funcțională a pacientului va fi îmbunătățită.
Sursă:
Earley, C. J. (2003). Restless legs syndrome. New England Journal of Medicine, 348(21), 2103-2109.
Trenkwalder, C., Paulus, W., & Walters, A. S. (2005). The restless legs syndrome. The lancet neurology.
1 Comment
Advertoriale SEO
Unul dintre cele mai mari disconforturi este sindromul picioarelor nelinistite. Cu toate ca poate fi anuntata prin durere sau senzatii neplacute la nivelul picioarelor, acestea nu au cum sa fie ignorate. Acest articol ne explica cauzele posibile si metode de tratament pe care le putem aplica pentru a reduce disconfortul. Este important sa cunoastem mai multe despre simptomele acestei boli si ce practici putem urma pentru a-i alina presiunea. Buna informare si consiliere este vitala pentru reducerea disconfortului.
Add Comment