Alostazia și epigenetica în tulburările psihiatrice

Creierul este organul central de răspuns la stres și este vulnerabil, dar rezistent, comunicând reciproc cu restul corpului. Acest punct de vedere explică conceptele de alostază și încărcături alostatice, deoarece acestea afectează epigenetic procesele neuronale și sistemice pe parcursul vieții. Aceste concepte dezvăluie modul în care creierul și corpul se influențează reciproc în cursul tulburărilor psihice cu multimorbiditate frecventă, un punct care necesită mai multă recunoaștere în matricea criteriilor domeniului de cercetare.

Situațiile stresante pot provoca tulburări psihiatrice grave, cum ar fi schizofrenia, tulburarea bipolară, anxietatea și tulburarea depresivă majoră. Obiectivul stresant este văzut de creier și influențează atât comportamentul, cât și sănătatea. Acest lucru ajută la adaptare („alostazie”), precum și la patofiziologia răspunsurilor uzate sau dereglate.

Conceptul de alostază, menținerea stabilității prin schimbare, a fost introdus ca un proces fundamental prin care organismul se adaptează în mod activ atât la evenimentele previzibile, cât și la cele imprevizibile. Acest proces consideră componentele previzibile și imprevizibile ale mediului ca un continuum și include efectele stării corpului, experienței și configurației. Combină homeostazia clasică cu răspunsuri anticipative, stres și statut social.

Aceste modificări ale structurii neuronale au un impact asupra comportamentului și a fiziologiei sistemice, iar feedback-ul către creier este produs epigenetic.

Expresia genică este constant modificată de mecanisme epigenetice celulare și moleculare. În consecință, o persoană nu poate „da ceasul înapoi” după un eveniment stresant, iar aici vorbim despre „reziliență” și „recuperare” în loc de „reversibilitate”. Chiar dacă modificările structurale și funcționale ale neuronilor par a fi „inversate”, acestea nu sunt la fel ca înainte.

Stresul, atât acut, cât și cronic, poate provoca o dezechilibrare a circuitelor neuronale, ceea ce afectează gândirea, capacitatea de a lua decizii, anxietatea și dispoziția, precum și creșterea sau scăderea expresiei comportamentului. Pe termen scurt, aceste schimbări pot fi adaptative, cum ar fi creșterea vigilenței și anxietății într-un mediu stresant sau amenințător.

Plasticitatea alostatică sau supraîncărcarea alostatică structurală și funcțională este mai vizibilă în structuri precum hipocampul, amigdala și mitocondrii, precum și în modificările ritmului circadian.

Plasticitatea creierului oferă șanse pentru noi tratamente și intervenții comportamentale în această „fereastră de plasticitate”, cum ar fi terapia cu Neurofeedback, precum și activități care îmbunătățesc interacțiunile sociale și scopurile de viață. Pe lângă îmbunătățirea capacității funcționale a pacientului, terapia neurofeedback, care implică controlul activității creierului în zonele afectate, reduce semnificativ simptomele pacientului.

Surse:

Juster, R. P., Russell, J. J., Almeida, D., & Picard, M. (2016). Allostatic load and comorbidities: A mitochondrial, epigenetic, and evolutionary perspective. Development and Psychopathology.

McEwen, B. S. (2017). Allostasis and the epigenetics of brain and body health over the life course: the brain on stress. JAMA psychiatry, 74(6), 551-552.

Add Comment