Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primim de la părinți este: „Este normal că nu a început încă să vorbească?”. Deși numărul de cuvinte rostite este un reper important, el reprezintă doar o parte din imaginea de ansamblu. În evaluarea psihologică a copilului analizăm modul în care copilul comunică, înțelege, se joacă, interacționează și învață din mediul înconjurător.
Reperele prezentate mai jos nu reprezintă criterii de diagnostic, ci aspecte pe care psihologii le urmăresc frecvent în cadrul unei evaluări și pe care părinții le pot observa cu ușurință în activitățile de zi cu zi.
1. Capacitatea de imitație
Imitația este unul dintre cele mai importante mecanisme prin care copiii învață în primii ani de viață. Prin imitarea gesturilor, sunetelor și acțiunilor adulților, copilul își dezvoltă comunicarea, jocul și relaționarea socială.
În timpul evaluării observăm dacă poate reproduce gesturi simple, expresii faciale, onomatopee, sunete, cuvinte sau acțiuni precum împingerea unei mașinuțe, hrănirea unei păpuși sau salutul cu mâna. Capacitatea de imitație oferă informații valoroase despre dezvoltarea cognitivă și socială.
2. Limbajul receptiv – cât înțelege copilul?
Uneori, un copil spune puține cuvinte, însă înțelege foarte bine ceea ce i se spune. De aceea, evaluăm limbajul receptiv, adică abilitatea de a înțelege mesajele celor din jur.
Observăm dacă răspunde când este strigat pe nume, dacă urmează instrucțiuni simple, identifică persoane și obiecte sau își îndreaptă atenția către ceea ce îi indică adultul.
Modul în care copilul răspunde unor solicitări oferă informații importante despre nivelul său de înțelegere.
3. Limbajul expresiv – cum comunică?
Nu analizăm doar câte cuvinte spune copilul, ci și modul în care le folosește. Comunicarea înseamnă mai mult decât vocabular.
Ne interesează dacă își exprimă dorințele verbal, dacă inițiază comunicarea, dacă răspunde la întrebări, dacă începe să combine cuvintele în propoziții simple și dacă folosește limbajul pentru a interacționa cu cei din jur.
4. Jocul și comportamentul
Jocul reprezintă „munca” copilului. Prin joc învață, explorează și își dezvoltă imaginația.
În evaluarea psihologică se analizează dacă folosește jucăriile în funcție de scopului lor, dacă dezvoltă joc simbolic (de exemplu, se preface că hrănește păpușa sau că vorbește la telefon) și dacă poate implica alte persoane în joc.
Totodată, foarte importante sunt:
- nivelul atenției;
- flexibilitatea comportamentală;
- toleranța la frustrare;
- capacitatea de autoreglare emoțională;
- modul în care relaționează cu adultul.
Când este recomandată o evaluare?
Este recomandat să solicitați o evaluare psihologică dacă un copil între 2 și 3 ani:
- comunică foarte puțin verbal și își exprimă nevoile mai ales prin plâns sau trăgând adultul de mână;
- inițiază rar comunicarea;
- nu imită gesturi, sunete sau acțiuni;
- pare să înțeleagă foarte puțin din ceea ce i se spune;
- nu răspunde atunci când este strigat pe nume;
- nu arată cu degetul pentru a împărtăși interesul față de un obiect;
- nu dezvoltă joc simbolic;
- are un vocabular foarte redus sau limbajul stagnează;
- prezintă comportamente repetitive și dificultăți de interacțiune socială.
Prezența acestor semne nu stabilește un diagnostic, însă reprezintă motive importante pentru o evaluare de specialitate.
De ce este importantă evaluarea timpurie?
Cu cât dificultățile sunt identificate mai devreme, cu atât intervenția poate începe într-un moment în care creierul copilului are o capacitate mai mare de adaptare și învățare. O evaluare psihologică oferă o imagine completă asupra nivelului de dezvoltare și permite elaborarea unui plan de intervenție personalizat, adaptat nevoilor fiecărui copil.
Evaluarea urmărește dezvoltarea copilului în ansamblul ei – comunicarea, atenția, jocul, interacțiunea socială, autoreglarea emoțională și funcționarea cognitivă.
Evaluarea poate fi completată prin investigații suplimentare, precum Brain Mapping (QEEG), care aduce o contribuție semnificativă în înțelegerea mai detaliată a funcționării creierului și în personalizarea programelor terapeutice.
Intervenția timpurie nu înseamnă etichetare, ci oferirea celui mai bun sprijin într-o perioadă în care dezvoltarea copilului poate fi influențată în mod pozitiv, cu beneficii pe termen lung pentru întreaga familie.
Bibliografie
1. American Academy of Pediatrics. (2020). Developmental Surveillance and Screening of Infants and Young Children. Pediatrics, 145(1), e20193449.
2. Sally J. Rogers, & Geraldine Dawson. (2010). Early Start Denver Model for Young Children with Autism. Guilford Press.
3.American Speech-Language-Hearing Association (ASHA). (2024). Communication Milestones: Birth to 5 Years. https://www.asha.org
4. Patricia M. Greenfield, & Kathleen Hirsh-Pasek (Eds.). (2006). Play = Learning: How Play Motivates and Enhances Children’s Cognitive and Social-Emotional Growth. Oxford University Press.
